Energie

Acţionarii Electrica – convocaţi să aprobe contractarea a unui credit-punte de până la 750.000.000 RON cu caracter neangajant, de la un consorțiu format din Erste Bank și Raiffeisen Bank

Acţionarii Electrica sunt convocaţi pe 28 aprilie în Adunarea Generală Extraordinară să aprobe contractarea de către societate a unui credit-punte în suma de până la 750.000.000 RON cu caracter neangajant de la un consorțiu format din băncile Erste Bank și Raiffeisen Bank însoțit de o scrisoare de angajament pentru aranjarea unei emisiuni de obligațiuni (condiționat de obținerea aprobărilor corporative necesare) pentru a finanța oportunitățile de creștere anorganică. Împrumutul va avea ca singură garanție ipotecă mobiliară pe conturile deschise de Electrica la BCR și Raiffeisen Bank, și va fi constituită pentru o valoare maximă de 825.000.000 RON.

De asemenea, acţionarii Electrica sunt convocaţi pentru aprobarea garantării de către societate a creditului la termen în sumă de până la 210.000.000 EUR sau echivalent în RON pe care societatea Distribuție Energie Electrică România S.A. (DEER) îl va contracta de la Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea planului de investiții aferent perioadei 2021-2023, valoarea garanției furnizate de Electrică fiind de maximum 252.000.000 EUR sau echivalent în RON. Împrumutul de la BEI (care se poate semna într-unul sau mai multe contracte) care va fi contractat de Distribuție Energie Electrică România S.A. va fi garantat de Electrica printr-o garanție autonomă la prima cerere, valabilă până la îndeplinirea în întregime a obligațiilor rezultate din contract/garanție.

Consiliul de Administrație va putea subdelega către conducerea executivă a Electrica realizarea unor activități operaționale în vederea implementării operațiunilor referitoare la acest împrumut.

Tot în 28 aprilie, acţionarii Electrica sunt convocaţi în AGOA, care are ca puncte pe ordinea de zi:      

  • Aprobarea Situațiilor Financiare Anuale Individuale ale Electrică la data și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2020, întocmite în conformitate cu Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 2844/2016 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară, pe baza Raportului Administratorilor pentru anul 2020 și a Raportului Auditorului Independent asupra Situațiilor Financiare Anuale Individuale ale Electrică la dată și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2020.
  • Aprobarea Situațiilor Financiare Anuale Consolidate ale Electrică la dată și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2020, întocmite în conformitate cu Standardele Internaționale de Raportare Financiară adoptate de către Uniunea Europeană, pe baza Raportului Administratorilor pentru anul 2020 și a Raportului Auditorului Independent asupra Situațiilor Financiare Anuale Consolidate la dată și pentru exercițiul financiar încheiat la 31 decembrie 2020.
  • Aprobarea propunerii Consiliului de Administrație al Electrica privind repartizarea profitului net al exercițiului financiar 2020, aprobarea valorii totale a dividendelor brute în suma de 247.873.693 RON, a valorii dividendului brut pe acțiune în valoare de 0,73 RON și a datei de începere a plății dividendelor pentru exercițiul financiar 2020 data de 25 iunie 2021, așa cum sunt acestea prevăzute în notă prezentată acționarilor.
  • Aprobarea descărcării de gestiune a membrilor Consiliului de Administrație al Electrică pentru exercițiul financiar 2020.
  • Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Electrică aferent exercițiului financiar 2021, la nivel individual.
  • Aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Electrică aferent exercițiului financiar 2021, la nivel consolidat.
  • Informare privind prescrierea dreptului acționarilor la dividendele aferente anului 2016, conform Notei puse la dispoziția acționarilor, conform legii.
  • Aprobarea prelungirii mandatului auditorului financiar al Electrică, DELOITTE AUDIT S.R.L., societate cu răspundere limitată înființată și care funcționează în conformitate cu legislația din România, având sediul social în București, Sectorul 1, Clădirea The Mark, Calea Griviței, Nr. 84-98 și 100-102, etajul 8 și etajul 9, România, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J40/6775/1995, cod unic de înregistrare (CUI) 7756924, având autorizația nr. 25, emisă de Camera Auditorilor Financiari din România la dată de 25.06.2001 și înregistrată în Registrul Public electronic al Autorității pentru Supravegherea Publică a Activității de Audit Statutar (“ASPAAS”) cu nr. FA25, pe o perioada de 2 ani, respectiv pentru exercițiile financiare 2021 și 2022.
  • Aprobarea Politicii de remunerare pentru Administratori și Directorii Executivi ai Societatea Energetică Electrică S.A., astfel cum această va fi pusă la dispoziția acționarilor, conform legii și aplicarea acesteia începând cu dată aprobării acesteia de către Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor.
  • Alegerea membrilor Consiliului de Administrație al Societății Energetice Electrică SA, prin aplicarea metodei votului cumulativ.
  • Stabilirea duratei mandatului administratorilor aleși prin aplicarea metodei votului cumulativ, pentru o perioada de 4 (patru) ani.
  • Mandatarea reprezentantului acționarului Ministerul Energiei în vederea semnării, în numele societății, a contractelor de mandat încheiate cu membrii Consiliului de Administrație.
  • Stabilirea datei de 3 iunie 2021 că dată de înregistrare, dată la care va avea loc identificarea acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele AGOA Electrica, inclusiv dreptul de a beneficia de dividende, în conformitate cu art. 86 din Legea nr. 24/2017 privind emitenții de instrumente financiare și operațiuni de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
  • Stabilirea datei de 2 iunie 2021 că ex date, dată de la care instrumentele financiare se tranzacționează fără drepturile care derivă din AGOA Electrica.

 

În cazul în care la 28 aprilie, ca fiind data primei convocări a ședinței AGOA, și respectiv AGEA, nu se întrunește cvorumul de prezența prevăzut de lege și/sau Actul Constitutiv, s-a convocat și s-a fixat cea de-a doua ședință AGOA, și respectiv cea de-a două ședința AGEA pentru dată de 29 aprilie 2021, având aceeași ordine de zi.

 

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

10 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

10 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

10 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

11 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

12 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

18 ore ago

This website uses cookies.

Read More