Burse/Investitii

Acționarii Oil Terminal au prelungit mandatele de administratori provizorii pentru Luminița Vlădescu și Manuela Petronela Stan Olteanu; Ion Lungu, înlocuit cu Mircea Valentin Cârlan

Acționarii Oil Terminal au prelungit mandatele de administratori provizorii pentru Luminița Vlădescu și Manuela Petronela Stan Olteanu, iar Ion Lungu a fost înlocuit cu Mircea Valentin Cârlan, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.

Astfel, mandatele doamnelor Luminița Vlădescu și Manuela Petronela Stan Olteanu au fost prelungite cu două luni de la data expirării, respectiv pentru perioada: 09.09.2025 – 08.11.2025 inclusiv.

Totodată, AGA a aprobat valoarea de 1.000.000 euro reprezentând limita de despăgubire aferenta poliței de asigurare pentru răspunderea civila a administratorilor societății în funcție, cu unic beneficiar al indemnizațiilor de asigurare Societatea Oil Terminal.

Acționarii au aprobat durata mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Administratie aleși pentru o perioadă de 2 (două) luni, începând cu data de 09.09.2025 pana in data de 08.11.2025 sau până la finalizarea procedurii de selecție, daca selecția se finalizează înainte de termenul menționat.

Ministerul Energiei are 87,75% din Oil Terminal.

Oil Terminal a raportat un profit net de 12,8 milioane lei, în semestrul I, în scădere cu 35% față de perioada similară de anul trecut. Cifra de afaceri a fost de 185,32 milioane lei, în scădere cu 80%, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.

Articole recente

Acționarii Oil Terminal au prelungit mandatele de administratori provizorii pentru Luminița Vlădescu și Manuela Petronela Stan Olteanu; Ion Lungu, înlocuit cu Mircea Valentin Cârlan

Acționarii Oil Terminal au prelungit mandatele de administratori provizorii pentru Luminița Vlădescu și Manuela Petronela…

4 minute ago

Trump avertizează că vor fi introduse tarife „destul de substanțiale” pentru cipuri, dar semnalează că Apple și alții vor fi în siguranță

Președintele Donald Trump a reiterat avertismentul că va impune în curând tarife „destul de substanțiale”…

12 minute ago

Acționarii Romgaz au aprobat înființarea Romgaz Trading SRL, în Republica Moldova

Mandatul lui Dumitru Chisăliță de membru provizoriu în cadrul Consiliului de Administrație, prelungit pentru 2…

17 minute ago

Meta Estate Trust anunță un nou exit în portofoliul de Trading

Meta Estate Trust S.A. informează acţionarii și piață cu privire la finalizareaunui nou exit în portofoliul…

36 de minute ago

This website uses cookies.

Read More