Acționarii Teraplast (TRP) au aprobat, azi, răscumpărarea a 5,5 milioane de acțiuni, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori București.
Conform acestuia, AGA autorizeaza răscumpărarea de către societatea Teraplast S.A. a propriilor acțiuni, în conformitate cu prevederile legale aplicabile, în următoarele condiții: Un numar de maxim 5.500.000 acțiuni cu valoarea nominală de 0,1 lei/acțiune la un preț minim egal cu prețul de piața de la BVB din momentul efectuării achiziției și un preț maxim de 0,45 lei/actiune, pentru o perioadă de maximum 18 luni de la data publicării Hotărârii AGEA în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a, în cadrul unui program stock option plan, în vederea implementării unui sistem de remunerare a salariatilor și a membriilor conducerii societăților din Grupul Teraplast, care să asigure respectarea principiului performanței pe termen lung și a unui program de fidelizare a salariaților.
Grupul Teraplast (TRP) a încheiat primul semestru cu un profit de 29,54 milioane lei, dublu față de S1 2019, potrivit raportului transmis Bursei de Valori București.
TeraPlast, compania-mamă a Grupului, și-a dublat profitabilitatea în primul semestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. EBITDA a crescut de la 15,2 milioane de lei la peste 31 milioane de lei, marcând o marjă de profitabilitate de 15,7%. În aceeași perioadă, cifra de afaceri a crescut cu 17%, la aproape 200 milioane de lei, ca urmare a continuării lucrărilor de infrastructură și a deschiderii de noi șantiere.