Categories: Fără categorie

Acţiune coordonată a marilor bănci centrale pentru a facilita accesul la dolari americani

Cele mai importante bănci ale lumii, inclusiv Rezerva Federală americană, Banca Centrală Europeană şi Banca Japoniei, au anunţat vineri o acţiune coordonată pentru a facilita accesul la dolari americani la nivel global, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Pentru a îmbunătăţi eficienţa liniilor swap destinate furnizării de finanţare în dolari, aceste bănci centrale au convenit să crească frecvenţa operaţiunilor cu maturitatea la şapte zile de la odată pe săptămână la odată pe zi”, au precizat într-un comunicat comun Rezerva Federală americană, Banca Centrală Europeană, Banca Japoniei, Banca Angliei, Banca centrală a Canadei şi Banca Naţională a Elveţiei.

Aceste operaţiuni zilnice vor începe luni, 23 martie 2020 şi vor continua cel puţin până la sfârşitul lunii aprilie, precizează băncile centrale.

Liniile swap “constituie o importantă plasă de siguranţă în materie de lichidităţi pentru a atenua tensiunile de pe pieţele mondiale de finanţare şi contribuie la diminuarea efectelor acestor tensiuni asupra ofertei de credite pentru gospodării şi firme, atât la nivel naţional cât şi în străinătate”, se mai arată în comunicat.

În ultimele zile, cererea mondială de dolari americani a crescut puternic, pe fondul îngrijorărilor cu privire la o posibilă penurie pe fondul crizei coronavirusului.

Duminică, marile bănci centrale ale lumii au lansat o operaţiune coordonată pentru a facilita aprovizionarea pieţelor financiare cu lichidităţi. Joi, Rezerva Federală americană a anunţat o serie de acorduri de tip ‘swap’ pentru a permite băncilor centrale din Brazilia, Mexic, Australia, Noua Zeelandă, Danemarca, Coreea de Sud, Norvegia, Danemarca, Suedia şi Singapore să aibă acces facil la dolari.

Liniile de ‘swap’ bilaterale între băncile centrale sunt o plasă de securitate foarte importantă la nivel mondial, utilizată intens în perioada crizei financiare din 2008, pentru a evita apariţia unor probleme în aprovizionarea cu o anumită valută în perioade de criză, ceea ce ar avea consecinţe catastrofale pentru gospodării şi companii.

Articole recente

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

3 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

3 ore ago

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

3 ore ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

3 ore ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More