Fără categorie

Acțiunile din Asia s-au tranzacționat în creştere astăzi, după alegerile locale din Hong Kong

Acțiunile din Asia s-au tranzacționat în creştere astăzi, investitorii urmărind reacția pieței după alegerile locale de ieri din Hong Kong, pe fondul unor tulburări civile din oraș care au loc de câteva luni.

Candidaţii prodemocraţie se îndreaptă spre o victorie zdrobitoare la alegerile locale din Hong Kong, estima presa locală luni, la o zi după un scrutin considerat ca un referendum asupra activităţii guvernului prochinez în contextul manifestaţiilor din ultimele luni.

Indicele Hang Seng din Hong Kong a crescut cu 1,76%, iar acțiunile asigurătorului de viață AIA au crescut cu 3,17%. Indicele compozit din Shanghai a crescut cu 0,35%, în timp ce piaţa din Shenzhen era în scădere. Pe de altă parte, Nikkei 225 din Japonia a crescut cu 0,74% astăzi, Fast Retailing, Grupul Softbank și Fanuc înregistrând câștiguri. Indicele Kospi din Coreea de Sud a crescut, de asemenea, cu 1,05%, în timp ce acțiunile Samsung Electronics s-au mărit cu peste 1%. Şi acţiunile din Australia au înregistrat creșteri, deoarece S&P/ASX 200 a crescut cu  0,4%.

Numărătoarea voturilor la alegerile locale din Honh Kong era în curs luni dimineaţă după o participare record, dar centralizările parţiale conduceau la concluzia că reprezentanţii prodemocraţie ar urma să obţină mai multe locuri decât estimările iniţiale, din totalul celor 452 de mandate de consilier în joc.

Potrivit rezultatelor parţiale publicate luni dimineaţă de jurnalul South China Morning Post referitoare la 235 de mandate, candidaţii prodemocraţie ar obţine 196, faţă de 27 pentru candidaţii proBeijing şi 12 pentru candidaţii independenţi.

Alegerile pentru consilierii de district, care se ocupă de probleme ca gunoaiele menajere sau traseul liniilor de autobuz, suscită de obicei un interes scăzut, însă de această dată i-a mobilizat puternic pe locuitorii din Hong Kong.

“Vocea opiniei publice răsună clar şi puternic. Sperăm că guvernul va putea asculta cerinţele manifestanţilor”, a afirmat pentru South China Morning Post unul dintre candidaţii aleşi pentru Partidul Democrat, Roy Kwong, membru al Consiliului Legislativ.

Participarea, care în 2015 a fost de numai 47%, a crescut duminică la aproximativ 71%, potrivit comisiei electorale. În total, 4,13 milioane de alegători au fost înscrişi, mai scrie AFP.

Hong Kongul “face parte din China” oricare va fi rezultatul alegerilor locale de duminică, a reamintit luni ministrul chinez de externe, Wang Yi. “Nu sunt încă rezultatele definitive. Să aşteptăm rezultatele definitive”, a declarat Wang Yi în faţa presei la Tokyo înainte de a se întâlni cu prim-ministrul japonez, Shinzo Abe.

Articole recente

Franţa: Exportatorii de vinuri şi băuturi spirtoase se aşteaptă la pierderi de un miliard de euro

Federaţia Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS) a avertizat vineri asupra impactului "brutal"…

3 minute ago

Ucraina: Zelenski cere din nou o întâlnire cu Putin, după ce acesta a evaluat pozitiv ultimele negocieri ruso-ucrainene

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenki a cerut vineri din nou să se întâlnească personal cu preşedintele…

5 minute ago

Trump: Consiliul Fed ar trebui să preia controlul, dacă Powell nu reduce ratele dobânzilor

Preşedintele SUA, Donald Trump, a îndemnat vineri Consiliul Rezervei Federale americane să preia controlul, dacă…

o oră ago

Finlanda restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcoli

Noua legislaţie care restricţionează utilizarea telefoanelor mobile în şcolile finlandeze a intrat în vigoare vineri,…

o oră ago

Putin reiterează că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar speră că negocierile de pace vor continua

Președintele rus Vladimir Putin a reiterat vineri că obiectivele Rusiei în Ucraina rămân neschimbate, dar…

o oră ago

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat 73 de decrete de pensionare pentru magistraţi; printre aceştia se numără preşedinta ICCJ

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat vineri decretele de pensionare pentru 73 de magistraţi, printre care…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More