Categories: Fără categorie

Acţiunile Lyft înregistrau un avans de peste 21% la debutul pe Wall Street

Acţiunile Lyft Inc au deschis vineri în creştere cu 21,2%, la 87,24% dolari, la debutul pe bursa de la New York, după ce compania a fost evaluată la 24,3 miliarde de dolari în prima Ofertă Publică Iniţială (IPO) a unui start-up ridesharing (comanda unei maşini prin intermediul unei aplicaţii), transmit DPA şi Reuters, conform Agerpres.
Decizia Lyft vine pe fondul sporirii apetitului investitorilor pentru noile listări la bursă. 
Rivala mai mică a Uber a decis să opteze pentru indicele Nasdaq (cu o puternică componenţă tehnologică) al bursei de pe Wall Street. Alte companii tehnologice importante, cum ar fi Google, Apple şi Facebook, sunt incluse în indicele Nasdaq. 
Joi, Lyft a anunţat că a estimat cele 32,5 milioane de acţiuni la preţul de 72 dolari per titlu, după ce anterior fixase o ţintă pentru IPO între 70 şi 72 dolari per titlu. După câteva minute de tranzacţionare, acţiunile au urcat cu 18,6%, la 85,42 dolari.
Lyft, care operează în special în SUA, are venituri anuale estimate la 2,2 miliarde de dolari, dar nu este profitabilă, înregistrând anul trecut pierderi de aproximativ 911 milioane de dolari.
Săptămâna trecută, Uber a confirmat că se va lista la bursa de la New York, una dintre cele mai aşteptate listări din acest an.
Analiştii se aşteaptă ca în aprilie Uber să lanseze oferta sa publică iniţială (IPO), care ar putea evalua compania la 120 miliarde de dolari.
Alte listări importante aşteptate în 2019 sunt cele ale Pinterest, Airbnb şi Slack. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

17 minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

23 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

27 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

4 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More