Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa investing.com
Acţiunile mai multor companii din industria canabisului cresc puternic, devenind ţinte ale investitorilor mici din comunitatea platformei Reddit, care mizează pe legalizarea în Statele Unite, la nivel federal, a utilizării acestei plante, în timpul administraţiei democrate, potrivit CNBC, scrie news.ro.
Acţiunile companiei Tilray au urcat miercuri cu aproximativ 25%, iar de la începutul acestui an cu peste 530%.
Titlurile Canopy Grows au avansat cu 4% şi cu 100% în 2021, în timp ce acţiunile Aphria au crescut cu 10%, respectiv cu 275%. Acţiunile Aurora Cannabis au crescut miercuri cu 11% şi peste 100% în acest an.
Acest grup din industria canabisului beneficiază de interesul armatei de investitori mici de pe platforma WallStreetBets Reddit, care a contribuit la creşterea puternică a acţiunilor companiei GameStop, care comercializează jocuri video.
Mai multe postări ale unor utilizatori ai Reddit arată optimismul referitor la creşterea acţiunilor.
”Iarba mă va face milionar în 2021”, potrivit unei postări care are peste 107.000 de like-uri.
”Considerăm că creşterea companiilor canadiene este determinată în mare parte de investitorii mici, alimentată poate de Robinhood şi Reddit, care investesc în special în producători canadieni de canabis. Nu spun că este un caz de tipul GameStop, dar creşterea companiilor canadiene nu este bazată în totalitate pe indicatorii fundamentali”, a declarat Pablo Zuanic, analist la firma Cantor Fitzgerald.
În timp ce traderii de pe Reddit sunt optimişti în legătură cu aceste companii, opiniile de pe Wall Street sunt diferite. Dintre cei 14 analişti care urmăresc compania Tilray, numai doi au rating de cumpărare pentru acţiunile acesteia, potrivit FactSet. Dintre cei 20 de analişti care se ocupă de Canopy Growth, doar doi recomandă cumpărarea titlurilor acesteia, iar dintre cei 11 analişti care urmăresc Aphria, şapte acordă rating de cumpărare.
Companiile din industria canabisului beneficiază şi de optimismul declanşat de victoria democraţilor în alegeri, care deţin majoritatea în Congres şi Casa Albă, aceştiA intenţionând să legalizeze planta la nivel federal.
Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…
Sindicatele din OMV Petrom au acuzat conducerea executivă a grupului că a decis concedieri colective…
Actualizare Indici: Dow în scădere cu 0,43%, S&P 500 în creștere cu 0,50%, Nasdaq în…
Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…
Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…
Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…
This website uses cookies.
Read More