Zăcăminte importante de litiu, element indispensabil pentru fabricarea bateriilor pentru autovehiculele electrice, au fost descoperite în 2016 în împrejurimile oraşului Loznica, unde compania Rio Tinto a cumpărat terenuri şi aştepta unda verde finală din partea statului pentru a începe exploatarea.
Rio Tinto intenţiona să investească 2,4 miliarde de dolari în acest proiect. Însă, mai multe organizaţii ecologiste au declanşat proteste împotriva a ceea ce considerau a fi un dezastru de mediu.
Acţiunile Rio au scăzut cu 4,8% la Bursa din Australia, cel mai sever declin în cursul unei zile de tranzacţionare din august 2021.
“Am dat curs tuturor revendicărilor protestatarilor şi am pus capăt Rio Tinto în Serbia”, a anunţat joi premierul Ana Brnabic, într-o declaraţie transmisă la televiziunea de stat RTS. “Tot ceea ce este legat de proiectul Jadar este încheiat”, a adăugat oficialul, referindu-se la numele văii unde urma să fie exploatat zăcământul.
Reprezentanţii Rio au informat “că sunt extrem de îngrijoraţi” de decizia Serbiei şi vor analiza temeiul juridic.
Experţii susţin că deficitul global de litiu va dura cel puţin trei ani dar, în urma anulării proiectului din Serbia, deficitul va persista câţiva ani.
Cererea redusă pe plan mondial din ultimii ani a depăşit creşterea livrărilor de litiu şi a dus la creşterea preţurilor la un nivel record.
Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi gata să ajute la "depăşirea crizei alimentare" provocate…
Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA anunță numirea doamnei Madeline-Dalila ALEXANDER, în funcția de…
Ucraina încearcă cu disperare să îşi exporte stocurile mari de cereale pe cale rutieră, feroviară…
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, joi, că Executivul este preocupat de criza energetică, a…
AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de…
SUA s-au angajat într-o viguroasă competiţie cu China cu scopul de a păstra ordinea mondială…