Fonduri de investitii

Activele fondurilor de investiții au crescut, în luna februarie, cu 0,7% până la nivelul de 49,4 miliarde lei

Activele nete ale celor 246 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,7% până la nivelul de 49,4 miliarde RON (9,9 mld euro); intrările nete ale lunii au totalizat 97 mil RON (19,5 mil euro), potrivit unui raport transmis de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF)

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între între 15,4% și 23,6%; pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 56,1% și 73,7%, obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna februarie 2022).

Activele nete ale celor 94 de fonduri deschise locale au crescut în luna februarie cu 1,8%, până la 27,5 mld RON (5,53 mld euro) iar în anul 2025 au crescut cu 3,5%.
Fondurile deschise locale au înregistrat în luna luna februarie intrări nete de 119,3 mil RON (24 mil €), fiind vizate fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (+76 mil RON) și cele de obligațiuni și instrumente cu venit fix (+60,3 mil RON), în vreme ce fondurile de acțiuni (-11,3 mil RON), cele de randament absolut (-4 mil RON), precum și cele diversificate (-1,7 mil RON), au avut ieșiri nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 116 fonduri deschise străine distribuite în România au crescut în luna februarie cu 0,5%, până la la 2,3 mld RON (0,46 mld €) iar în anul 2025 au crescut cu 3,3%.

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au scăzut cu 0,8% în luna februarie, până la 19,6 mld RON (3,9 mld euro) iar în anul 2025 au crescut cu 0,5%; fondurile de investiții alternative locale au avut ieșiri nete de 68,7 mil RON (13,8 mil EUR) în luna raportată.

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

36 de minute ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

o oră ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More