Fonduri de investitii

Activele nete ale fondurilor de investiții au crescut cu 1,4%, de la începutul anului, la 9,5 mld. euro

Activele nete ale celor 244 de fonduri deschise și închise, locale și străine, au crescut în luna februarie cu 0,4%, până la nivelul de 46,6 mld RON (9,5 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 1,4%; intrările nete ale lunii au totalizat 12,5 mil RON (2,5 mil EUR), potrivit raportului transmis de Asociația Administratorilor de Fonduri (AAF).

Cele mai performante 5 fonduri în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 5,5% și 33,5% (unele fiind denominate în valută); pe un orizont de 36 de luni, cele mai performante 5 fonduri au avut randamente cuprinse între 46,5% și 55,9% , obținute de-a lungul ultimilor 3 ani de zile (față de luna februarie 2020; unele fonduri sunt denominate în valută).

Activele nete ale celor 92 de fonduri deschise locale au crescut în luna februarie cu 0,1%, până la 17,7 mld RON (3,6 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 1,3%.

Fondurile deschise locale au înregistrat în luna februarie intrări nete de 4,8 mil RON (1 mil €), fiind vizate fondurile de obligațiuni și instrumente cu venit fix(33,3 mil RON) și cele de acțiuni (15,8 mil RON), în vreme ce fondurile reunite sub categoria “alte fonduri” (-27,4 mil RON), cele diversificate (-16,2 mil RON) precum și fondurile de randament absolut (-0,7 mil RON) au înregistrat ieșiri nete.

Activele nete exprimate în lei ale celor 116 fonduri deschise străine distribuite în România au scăzut în luna februarie cu 0,4% față de luna precedentă, pânăla 1,74 mld RON (0,35 mld €), iar de la începutul anului au crescut cu 3,3%.

Activele nete ale celor 36 de fonduri de investiții alternative au crescut cu 0,7% în luna februarie, până la 27,2 mld RON (5,5 mld €) iar de la începutul anului au crescut cu 1,4%; fondurile de investiții alternative locale au avut intrări nete de 4 mil RON (0,8 mil €) în luna raportată.

Articole recente

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu” pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu" pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului,…

4 ore ago

Grupul AVAX a semnat un contract de 673,5 milioane de euro pentru centrala electrică de la Mintia, de 1.750 MW

AVAX Group anunță că a semnat un contract cu Mass Group Holding (MGH) Group pentru…

4 ore ago

Elena Maria Sava va exercita atribuţiile preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în locul lui Sorin Gal

Elena Maria Sava, director general al Direcţiei Generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere…

5 ore ago

Ion Cupă – numit preşedinte al Autorităţii Vamale Române

Ion Cupă a fost  numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Vamale…

5 ore ago

Nicoleta Cârciumaru a fost numită preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Nicoleta Cârciumaru a fost numită preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale…

5 ore ago