International

Activele ruseşti ale Volvo au fost transferate unui investitor rus

Activele pe care producătorul suedez de camioane Volvo AB le avea în Rusia au fost transferate unui investitor rus, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a informat vineri Ministerul rus al Industriei şi Comerţului într-un comunicat de presă, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În luna februarie a anului trecut, Volvo şi-a suspendat toate operaţiunile de vânzări, service şi producţie din Rusia, iar în luna octombrie 2022 i-a avertizat pe investitori că ar putea fi nevoit să recurgă la noi deprecieri cu privire la valoarea activelor sale din Rusia. În 2021, piaţa din Rusia a fost responsabilă de aproximativ 3% din vânzările de 372 miliarde de coroane (33,3 miliarde de dolari) ale producătorului suedez de camioane Volvo AB.

Ministerul rus al Industriei şi Comerţului a precizat că, împreună cu noul proprietar, a “identificat un partener intern pentru dezvoltarea viitoare a producţiei la uzina de la Kaluga şi lucrează la repornirea activităţii în cel mai scurt timp posibil”.

În comunicatul de presă al Ministerului rus al Industriei şi Comerţului, identitatea noului proprietar sau a partenerului intern nu este dezvăluită, însă Registrul de stat al persoanelor juridice din Rusia a informat că activele Volvo, inclusiv uzina de la Kaluga, sunt sub controlul operaţional al omului de afaceri Igor Kim.

Tot Registrul de stat al persoanelor juridice din Rusia a precizat că partenerul lui Igor Kim în domeniul vânzărilor cu amănuntul de automobile, Alexei Sannikov, va conduce uzina de la Kaluga, care poate produce aproximativ 15.000 de camioane pe an.

Volvo AB este una din multele companii occidentale care au renunţat la subsidiarele şi uzinele lor din Rusia, deseori la un preţ simbolic sau foarte mic, pentru că o continuare a afacerilor acolo a devenit imposibilă, după debutul invaziei Moscovei în Ucraina, la începutul lui 2022. Invazia rusească a declanşat mai multe sancţiuni economice occidentale, dar şi ameninţări din partea Rusiei că va naţionaliza afacerile firmelor occidentale.

Volvo se alătură altor constructori auto, precum Volkswagen, Mercedes-Benz, Nissan, Toyota, Renault, BMW, Kia şi Hyundai, care au încetat operaţiunile de producţie în Rusia. O parte din aceste uzine au fost modificate pentru a produce automobile chinezeşti şi a acoperi golul apărut pe piaţă odată cu plecarea firmelor occidentale.

Articole recente

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

5 minute ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

26 de minute ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

37 de minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

45 de minute ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

56 de minute ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More