Macroeconomie

Activitatea economică în zona euro a încetinit peste aşteptări în luna iulie

Încetinirea activităţii economice în zona euro s-a agravat peste aşteptări în luna iulie, pe măsură ce cererea în sectorul serviciilor a scăzut iar producţia industrială a înregistrat cel mai amplu declin de după pandemia de COVID-19, arată datele publicate luni, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global, şi considerat un bun indicator al stării de sănătate a economiei, a coborât în luna iulie până la 48,9 puncte, cel mai scăzut nivel din ultimele opt luni, de la un indicator de 49,9 puncte în luna iunie.

Este vorba de o cifră sub pragul de 50 de puncte care separă o creştere de o contracţie a economiei şi de asemenea sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe o scădere mai modestă până la 49,7 puncte.

“Sectorul manufacturier continuă să fie călcâiul lui Ahile pentru zona euro. Producătorii au redus, din nou, producţia într-un ritm accelerat în luna iulie, în timp ce activitatea în sectorul serviciilor continuă să se extindă, dar la un ritm mai redus decât la începutul anului. Cel mai probabil economia zonei euro se va muta şi mai mult în zona unei contracţii în lunile următoare”, spune Cyrus de la Rubia, analist la Hamburg Commercial Bank.

În sectorul serviciilor, indicatorul PMI a scăzut până la 51,1 puncte de la 52 de puncte în luna iunie, cel mai redus nivel înregistrat după luna ianuarie şi sub estimările analiştilor intervievaţi de Reuters care mizau pe un rezultat de 51,5 puncte. În sectorul manufacturier, indicatorul PMI a scăzut până la 42,7 puncte de la 43,4 puncte, de asemenea sub estimările analiştilor Reuters care se aşteptau la o uşoară creştere până la 43,5 puncte.

Datele privind indicatorul PMI publicate anterior arată că primele două economii din zona euro, Germania şi Franţa, sunt în contracţie. Asta este un semnal negativ pentru ansamblul zonei euro, care peste o săptămână ar urma să anunţe cifrele privind evoluţia Produsului Intern Brut în trimestrul doilea. Economiştii se aşteaptă la o creştere de 0,2% comparativ cu trimestrul anterior, după ce combinaţia dintre cererea scăzută şi inflaţia ridicată a dus la o contracţie a economiei zonei euro la începutul anului.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

8 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

8 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

8 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

12 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More