Macroeconomie

Activitatea economică în zona euro a înregistrat un avans solid luna aceasta (Markit)

Activitatea economică în zona euro a înregistrat din nou un avans solid luna aceasta, după ce în iulie fusese raportată cea mai rapidă creştere din ultimele două decenii, pe fondul campaniei rapide de vaccinare, care a permis redeschiderea firmelor şi majorarea cheltuielilor de consum, arată datele preliminare publicate luni de compania de analize financiare Markit, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Fără întreruperile din lanţurile de aprovizionare, activitatea economică ar fi putut creşte mai rapid, dar temerile privind sporirea numărului de cazuri de coronavirus continuă să afecteze încrederea companiilor.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut la 59,5 puncte în august, de la 60,2 puncte luna precedentă, conform datelor companiei Markit, cu sediul la Londra, aproape de estimarea analiştilor, de 59,7 puncte.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

“Economia zonei euro merge din plin, redeschiderea având un efect benefic asupra creşterii. Se menţin temerile privind impactul variantei Delta şi deficitul de materii prime şi semiconductori, dar până acum redresarea nu a fost afectată semnificativ”, susţine Bert Colijn de la ING.

De asemenea, firmele din zona euro şi-au majorat semnificativ numărul de angajaţi, dar tot nu fac faţă comenzilor în creştere. Indicele privind angajările s-a situat la 56,1 puncte.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în sectorul serviciilor, dominant în zona euro, a scăzut la 59,7 puncte în august, de la 59,8 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel de 59,8 de puncte pentru luna aceasta, arată datele preliminare publicate luni de compania de analize financiare Markit.

De asemenea, indicatorul pentru industrie a scăzut la 61,5 puncte în august, de la 62,8 puncte luna precedentă, în timp ce analiştii estimau un nivel de 62 de puncte pentru luna aceasta.

Lipsa materiilor prime şi problemele de transport afectează în continuare preţurile produselor. Indicele privind preţurile factorilor de producţie a scăzut la 87,3 puncte în august, de la la 89,2 puncte în iulie – cel mai ridicat nivel de când se publică acest studiu, în iunie 1997.

În linie, cu estimările analiştilor, Banca Centrală Europeană a îmbunătăţit perspectivele privind inflaţia şi evoluţia economiei, în urma accelerării campaniei de vaccinare şi a revenirii sectorului serviciilor, după atenuarea restricţiilor.

În scenariul de bază, BCE se aşteaptă la un avans al PIB-ului zonei euro de 4,6% în 2021 şi de 4,7% în 2022, faţă de o creştere cu 4% şi, respectiv, 4,1% previzionată în martie. Rata inflaţiei în zona euro ar urma să se situeze anul acesta la 1,9% şi la 1,5% anul viitor, faţă de un nivel de 1,5% şi, respectiv, 1,2% estimat anterior, anunţa, luna trecută, preşedintele BCE, Christine Lagarde.

Articole recente

IEA recunoaşte că ar putea fi nevoie de investiţii în noi proiecte de petrol şi gaze

Investiţiile în noi proiecte petroliere şi gaziere s-ar putea dovedi indispensabile, a anunţat marţi Agenţia…

12 minute ago

Gabriel Avrămescu: Titlurile de stat Fidelis sunt primul pas sigur și accesibil către investiții bursiere

Ediția din septembrie 2025 a programului Fidelis s-a încheiat cu subscrieri totale de peste 2,1…

15 minute ago

Trump va da în judecată New York Times pentru 15 miliarde de dolari, pentru defăimare și calomnie

Președintele american Donald Trump a declarat luni că va intenta un proces de 15 miliarde…

o oră ago

Comisia lansează o nouă strategie de consolidare a infrastructurilor tehnologice și de cercetare din Europa

Comisia Europeană a lansat ieri strategia europeană privind infrastructurile de cercetare și tehnologie pentru a…

o oră ago

Aurul atinge un nou record înainte de reducerea așteptată a ratei dobânzii de către Rezerva Federală

Aurul a atins un nou record, investitorii pariind pe o reducere a ratei dobânzii de…

o oră ago

Băncile americane au împrumutat 1,5 miliarde de dolari de la Rezerva Federală, semnal de presiune uşoară pe lichiditate

Băncile din SUA au apelat luni la facilitatea permanentă de recumpărare a Rezervei Federale (SRF),…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More