Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzWill Smith a decis să demisioneze din Academia Oscarurilor după ce l-a pălmuit pe actorul de comedie Chris Rock în timpul ceremoniei de premiere de anul acesta, a declarat într-un comunicat actorul laureat cu premiul Oscar pentru cel mai bun rol principal masculin, transmite sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.
“Acţiunile mele la cea de-a 94-a ediţie a Premiilor Academiei au fost şocante, dureroase şi de nescuzat”, a scris Will Smith în textul citat de diferite media specializate de la Hollywood.
“Lista celor pe care i-am rănit este lungă şi îi include pe Chris, familia lui, mulţi dintre prietenii mei dragi şi apropiaţi, toţi cei care au fost în public sau (au privit) de acasă”, a scris actorul în vârstă de 53 de ani.
“Demisionez din calitatea de membru al Academiei de Arte şi Ştiinţe Cinematografice şi voi accepta orice consecinţe pe care consiliul de administraţie le va considera potrivite”, a spus el.
“Am trădat încrederea Academiei. Am privat alţi candidaţi şi câştigători de şansa de a sărbători munca lor extraordinară. Am inima zdrobită”, şi-a exprimat regretul Will Smith.
Gluma lui Chris Rock despre părul tuns al Jadei Pinkett Smith, soţia lui Will Smith care suferă de o boală ce provoacă o cădere semnificativă a părului, a declanşat scandalul de la gala de premiere de duminică seara.
Academia Oscarurilor a iniţiat o procedură disciplinară împotriva artistului. Consiliul său de administraţie a informat că se va întruni pe 18 aprilie pentru a decide asupra cazului şi a unor eventuale sancţiuni.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
Liderul senatorilor PSD, Daniel Zamfir, îl critică pe premierul Ilie Bolojan în legătură cu o…
Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…
Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…
Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…
This website uses cookies.
Read More