Categories: Fără categorie

Actorul francez Gerard Depardieu, apropiat al lui Putin, face apel la ”oprirea armelor” şi la ”negocieri”

Actorul francez Gerard Depardieu, apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a făcut apel la “oprirea armelor” şi la “negocieri”, într-o declaraţie acordată marţi AFP, în cea de-a şasea zi a invaziei ruse în Ucraina, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Rusia şi Ucraina au fost întotdeauna ţări surori. Sunt împotriva acestui război fratricid. Eu spun: ‘Opriţi armele şi negociaţi’ “, a declarat actorul.

Acest apel survine în timp ce armata rusă continuă să desfăşoare trupe pentru a încerca să preia controlul Kievului, iar centrul oraşului Harkov, al doilea ca mărime din Ucraina, nu departe de graniţa cu Rusia, este bombardat de armata rusă, potrivit guvernatorului regiunii.

Monstrul sacru al cinematografiei franceze, având dublă cetăţenie – franceză şi rusă -, a contactat telefonic AFP pentru a face această declaraţie. El a obţinut un paşaport rusesc în ianuarie 2013, pe fondul dezacordului cu politica fiscală a fostului preşedinte francez François Hollande.

“Mi se pare normal să plătesc, dar nu idioţilor care cred că ei fac bine”, declara el în 2014 pentru săptămânalul Le Point.

De atunci, Gerard Depardieu nu a încetat să laude noua sa patrie, Rusia, o “mare democraţie”, şi să-l elogieze pe Vladimir Putin, pe care l-a comparat cu papa Ioan Paul al II-lea.

Articole recente

Majoritatea germanilor se tem de un atac al Rusiei asupra NATO (sondaj)

Majoritatea germanilor sunt îngrijoraţi de un potenţial atac al Rusiei asupra unei ţări NATO, după…

44 de minute ago

BTA: Proiectul coridorului vertical al gazelor va beneficia de împrumuturi garantate de statul bulgar de 248,9 milioane de leva

Statul bulgar va garanta împrumuturi în valoare de 248,9 milioane de leva pentru proiectul Coridorului…

54 de minute ago

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

o oră ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

o oră ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More