Politica

Actorul Marius Manole anunță că returnează decorația primită de la Iohannis

Actorul Marius Manole anunță că returnează decorația primită de la Iohannis.

Acesta a scris pe Facebook: “Am decis să înapoiez decorația Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, cu care am fost decorat în 2016 la Palatul Cotroceni, din partea Președintelui României.

L-am votat pe președinte și țin minte noaptea în care a fost ales. Ce mare bucurie era pe străzi că în sfârșit PSD-ul nu mai putea face rău acestei tări. Urma să avem un președinte care ține cu țara. Ghinion. Nu l-am avut.

Am stat în Piața Victoriei în frig, în ploaie pentru a apara justiția și democrația. Cand a plecat Dragnea iarăși am crezut ca am invins. Ghinion, propriul nostru președinte urma să ne facă cel mai mare rau. Omul în care am crezut, pentru care am luptat. Acum PSD intră în Guvern pe ușa din față, pe covorul roșu. De asemenea, VREA SA PREIA ȘI SEFIA COMISIEI JURIDICE DIN CAMERA DEPUTATILOR, cu alte cuvinte să refacă comisia Nicolicea& Iordache, de aceasta data chiar cu PNL. Totul sub oblăduirea președintelui Iohannis. Halucinant, nu?

Nu aș fi crezut că într-o zi va trebui să protestez din nou, chiar dacă datele sunt acum altele. Președintele României pentru mine este un trădător.
Returnez, așadar, decorația primită, mâine la ora 10:00 la Palatul Cotroceni.
Sunt mândru de realizările mele și publicul nu poate fi mințit cu decorații venite din partea celor care nu iubesc țara. Oricum în ultimii ani Cultura nu a reprezentat o prioritate pentru administrația țării.
ps. Plec sa joc in seara asta RICHARD3, sa mai spui Shakespeare nu e actual…”

Articole recente

NATO lansează Operaţia Eastern Sentry pentru întărirea apărării pe flancul estic

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, şi comandantul Suprem al Forţelor Aliate (SACEUR), Alexus Grynkewich,…

4 ore ago

Ministra Mediului l-a demis pe directorul Administrației Naționale Apele Române, Sorin Lucaci

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…

4 ore ago

OMV vrea să taie costurile cu 400 milioane de euro şi să facă disponibilizări în Austria

Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…

8 ore ago

ArcelorMittal anunţă oprirea definitivă a producţiei la fabrica sa din municipiul Hunedoara

Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…

8 ore ago

Ministrul Economiei: Charlie Ottley a aplicat pentru cetăţenia română; dosarul încă se plimbă prin hăţişul birocratic

Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…

8 ore ago

Nazare, întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More