Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPropunerea lansată recent de autoritățile din domeniul energetic privind reducerea TVA la energie reprezintă o măsură rapidă și echitabilă, cu potențialul de a atenua efectele volatilității pieței. Adoptarea acesteia ar contribui la încadrarea României în liniile de politică promovate la nivel european și considerăm că ar reprezenta una dintre căile de acțiune dezirabile pentru protecția tuturor consumatorilor, anunță Federația ACUE și Federația Patronală a Energiei, într-un comunicat.
De altfel, în februarie 2025, Comisia Europeană a prezentat un plan pentru reducerea costurilor la energie în UE, care include și recomandarea ca statele membre să reducă taxele naționale pe electricitate pentru a sprijini consumatorii și economia. Măsura a fost aplicată de majoritatea statelor europene.
Potrivit ACUE și FPE, România trebuie să adopte de urgență mai multe măsuri concrete și echitabile pentru a combate sărăcia energetică, a reduce presiunea asupra bugetului public și a valorifica resursele disponibile pentru protecția consumatorilor vulnerabili. Intervențiile actuale prin plafonarea generalizată a prețurilor energiei electrice și gazelor naturale s-au dovedit ineficiente, costisitoare și generatoare de distorsiuni în funcționarea pieței de energie.
ACUE și FPE explică: “Din pachetul de măsuri nu trebuie să lipsească definirea corectă a consumatorului vulnerabil care nu este actualizată corespunzător și nu reflectă suficient criteriile impuse de Comisia Europeană. Instrumentele de identificare și sprijin nu sunt implementate eficient, lipsesc baze de date coerente și interconectate între instituții (ANAF, ANRE, primării, ministere).
În contextul discuțiilor despre resursele bugetare insuficiente semnalăm că România pierde fonduri europene nerambursabile din cauza incapacității administrative de a defini și identifica corect consumatorii vulnerabili de energie electrică și de gaze naturale. Comisia Europeană a emis avertismente clare privind faptul că, fără un cadru clar, sumele alocate prin numeroase programe nu vor fi decontate.
Ce sume sunt în joc?
Bugetul național se confruntă deja cu presiuni majore. Fără reforme urgente și politici țintite, România riscă să piardă accesul la fonduri europene importante și să agraveze dezechilibrele din sectorul energetic”.
ACUE este o federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate energie electrică, petrol, gaze şi minerit energetic, reprezentând interesele unor importante companii din domeniul producerii, distribuţiei, furnizării energiei electrice şi a gazelor naturale şi al serviciilor conexe acestor activităţi. ACUE reprezintă 23 de companii din sectorul energetic, ceea ce însumează peste 25.000 de angajați și o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro.
Federația Patronală a Energiei, fondată în anul 1991, este un promotor al acțiunilor necesare pentru ca România să se bucure de energie abundentă, accesibilă ca preț, obținută respectând principiile de protecție a mediului. Federația Patronală a Energiei reprezintă 95% din industria de petrol și gaze a României și capătă o relevanță tot mai mare în domeniul energiei regenerabile și a tehnologiilor necesare reducerii emisiilor, în ritm cu dezvoltarea lor în țara noastră.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More