Acuzată de corupţie, compania Oracle va plăti 23 de milioane de dolari Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA

Compania americană de software Oracle va plăti Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA (SEC) 23 de milioane de dolari, sumă reprezentând o amendă şi câştiguri ilicite obţinute în urma mituirii unor oficiali străini pentru a obţine contracte, relatează marţi agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Acest acord între Oracle şi SEC a fost fost dezvăluit de cea din urmă într-un comunicat transmis presei.

Potrivit SEC, subsidiarele Oracle din Turcia, India şi Emiratele Arabe Unite (EAU) au creat şi folosit fonduri speciale pentru mituirea responsabililor în vedere încheierii de contracte.

În cazul Turciei şi EAU, comisia menţionată a descoperit în plus că o parte din acele fonduri erau folosite pentru a plăti călătorii ale respectivilor oficiali şi familiilor acestora la conferinţe tehnologice sau excursii în California.

”Această afacere demonstrează nevoia imperioasă de a menţine controale interne de contabilitate asupra întregului ansamblu de operaţiuni ale unei companii”, a subliniat în comunicat şeful unităţii anticorupţie a SEC, Charles Cain.

Compania nu a recunoscut faptele, dar s-a angajat să plătească SEC suma de 8 milioane de dolari reprezentând venituri ilicite, plus o amendă de 15 milioane de dolari.

Oracle a mai fost amendată de SEC şi în anul 2012, după ce această instituţie a descoperit că filiala indiană a companiei americane crease un fond paralel de milioane de dolari.

Articole recente

ANRE a transmis spre decontare, în conformitate cu OUG 27/2022, o sumă de peste 7,3 miliarde lei

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a verificat şi transmis spre decontare, în…

1 minut ago

Răzvan Nicolescu, despre “taxa pe soare”: Nu există o obligaţie impusă de la Bruxelles pentru a se introduce vreo taxă pentru cei care produc energie regenerabilă

O Directivă europeană nu înseamnă să traduci un text aprobat de Parlamentul European şi de…

32 de minute ago

Germania şi Franţa susţin aderarea României, Croaţiei şi Bulgariei la spaţiul Schengen

Germania susţine aderarea Bulgariei, a Croaţiei şi a României la spaţiul Schengen, a declarat joi,…

37 de minute ago

Austria va vota în JAI împotriva aderării României şi a Bulgariei, reafirmă ministrul de interne Gerhard Karner

Ministrul de interne austriac Gerhard Karner a anunţat joi dimineaţă că va vota împotriva aderării…

44 de minute ago

Opinie: Perioadele economice marcate de turbulențe generează riscuri operaționale nedorite. Cum pot companiile să prevină frauda în contextul inflaționist actual?

Articol de opinie de Burcin Atakan, Partener Consultanță Financiară, Deloitte România În prezent, lumea se…

46 de minute ago