International

Acuzaţii de ingerinţe străine în Franţa: Vizată de o anchetă, reţeaua X denunţă o ‘agendă politică’

Vizată de o anchetă penală de justiţia franceză, platforma X, suspectată că şi-a modificat algoritmul după acuzaţii de ingerinţe străine, a denunţat luni “o agendă politică” şi a declarat că a refuzat să accepte cererile parchetului din Paris care solicita acces la algoritmul său, relatează AFP, potrivit Agerpres.

“Pe baza a ceea ce ştim până în prezent, X estimează că această anchetă deformează dreptul francez pentru a servi unei agende politice şi, în cele din urmă, pentru a restrânge libertatea de expresie”, scrie într-o postare pe X departamentul de afaceri publice al reţelei sociale americane, proprietatea lui Elon Musk, potrivit Agerpres.

“Din aceste motive, X nu a acceptat cererile autorităţilor franceze, cum avem dreptul legal de a o face”, a precizat acesta.

Potrivit X, autorităţile au cerut acces la algoritmul său de recomandare, precum şi la date în timp real privind toate postările utilizatorilor platformei.

Parchetul din Paris a anunţat pe 11 iulie că a încredinţat jandarmeriei o anchetă privind reţeaua X, în calitate de persoană morală, şi împotriva “persoanelor fizice” care o conduc.

Această anchetă, încredinţată Direcţiei generale a jandarmeriei naţionale, se referă “în special” la alterarea, în grup organizat, a funcţionării unui sistem de tratare automatizată a datelor în bandă organizată şi extragerea frauduloasă, în grup organizat, a datelor dintr-un sistem de tratare automatizată a datelor.

Ancheta a fost declanşată după două sesizări primite în ianuarie care “făceau referire la utilizarea presupusă a algoritmului X în scopuri de ingerinţe străine”, potrivit ministerului public.

Una dintre sesizări venea de la un deputat specializat în aceste chestiuni, Eric Bothorel, membru al partidului preşedintelui Emmanuel Macron, care a alertat justiţia privind “recentele schimbări de algoritm ale X, precum şi ingerinţele aparente în gestionarea sa după achiziţionarea sa de către Elon Musk” în 2022.

X “neagă categoric” acuzaţiile de manipulare a algoritmului său în scopuri de ingerinţe străine, “o acuzaţie care este total falsă”, a răspuns reţeaua socială luni.

“Această anchetă, iniţiată de politicianul francez Eric Bothorel, aduce o atingere gravă dreptului fundamental al X la o procedură stabilă şi ameninţă drepturile utilizatorilor noştri la viaţa privată şi la libertatea de expresie”, a mai declarat el, exprimându-şi regretul pentru faptul că autorităţile franceze au apelat la doi experţi pe care îi acuză că îi sunt ostili.

“Implicarea acestor persoane provoacă serioase îngrijorări în ceea ce priveşte imparţialitatea, echitatea şi motivaţiile politice ale acestei anchete”, estimează platforma.

Articole recente

„Valul de COVID din vară” provoacă panică în California; se recomandă purtarea măștilor

Cel puțin un oficial din California a recomandat locuitorilor să poarte măști în interior, din…

20 de minute ago

Microsoft avertizează asupra unor probleme de serviciu, după întreruperea cablurilor submarine din Marea Roșie

Mai multe cabluri submarine de fibră optică din Marea Roșie au suferit întreruperi simultane pe…

36 de minute ago

Războiul pentru talente în AI: giganţii tehnologici plătesc milioane pentru a recruta specialişti

Industria inteligenţei artificiale trece printr-o adevărată ”cursă a înarmării”, iar companii precum Meta, Google şi…

2 ore ago

Parlament: Duminică – dezbatere şi vot pentru moţiunile de cenzură aferente asumării Guvernului pe al doilea pachet de măsuri

Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, duminică, în şedinţă comună, pentru a dezbate şi vota…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More