Afaceri

Adina Vălean: Culoarele verzi rămân; transportul de marfă este sângele care curge prin venele economiei europene

Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat vineri, în cadrul unui dialog online cu cetăţenii, că se doreşte păstrarea ”culoarelor verzi” cu scopul de a menţine circulaţia mărfurilor pe tot teritoriul UE, iar în prezent se lucrează la ”culoarele verzi plus”, în condiţiile în care creştere volumul de mărfuri după reluarea activităţilor economice.

“Intenţia noastră este să le păstrăm (culoarele verzi, n.r.) pentru viitorul previzibil pentru că, şi în aceste recomandări pe care le vom face pentru reluarea transportului de pasageri, noi trebuie să avem mare grijă şi să nu încurcăm culoarele transportului de marfă, pentru că acesta este sângele care curge prin venele economiei europene. Fără aprovizionarea pieţelor, fără aprovizionarea cu materii prime sau componente în industrie, foarte multe sectoare ar fi în imposibilitatea de a lucra. Ca să nu mai vorbim despre faptul că trebuie să circule medicamente sau alimente necesare pe pieţe. Deci culoarele verzi rămân”, a spus Adina Vălean, întrebată fiind cât vor mai funcţiona aceste culoare verzi, potrivit Agerpres.

Comisarul european pentru transporturi a adăugat că în prezent se lucrează la “culoarele verzi plus” pentru a îmbunătăţi transportul de marfă pe teritoriul UE, după reluarea activităţilor economice.

“Lucrăm la ‘culoarele verzi plus’ în sensul în care, odată cu creşterea volumului de mărfuri, cu reluarea activităţilor economice, ne gândim cumva să îmbunătăţim, să definim mai clar anumite lucruri, să introducem în ghidul de frontieră între diverse ţări anumite formulare care să uşureze acest flux”, a mai spus comisar european pentru transporturi. 

Articole recente

SUA şi Europa fac afaceri de miliarde cu Rusia, în pofida sancţiunilor (Reuters)

La mai bine de trei ani de la lansarea invaziei la scară largă a Ucrainei…

27 de minute ago

DAN ARMEANU (VICEPRESEDINTE ASF): România primește confirmarea OCDE – Legea de plată a pensiilor private respectă toate standardele OCDE, fiind un model de conformare internațională

Autor: Dan Armeanu, vicepreședinte ASF Săptămâna trecută, la Paris, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), prin…

35 de minute ago

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată la Chişinău, a anunţat premierul Dorin Recean

O bursă de valori a Republicii Moldova va fi lansată luni, la Chişinău, a anunţat,…

45 de minute ago

Fost director al Aeroportului Timișoara și foști membri ai CA, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu

Fostul director al Societății Naționale 'Aeroportul Internațional Timișoara - Traian Vuia' SA Idolu Iulian Daniel,…

47 de minute ago

This website uses cookies.

Read More