International

Administraţia Biden ar urma să impună taxe vamale la vehiculele electrice produse în China (Bloomberg)

Administraţia preşedintelui Joe Biden ar urma să anunţe săptămâna viitoare impunerea de noi taxe vamale asupra unor produse din China, în special în sectoarele strategice cheie, au declarat pentru Bloomberg surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, potrivit Agerpres.

Sunt vizate industriile care includ vehiculele electrice, bateriile şi celulele solare, în timp ce vor fi menţinute în mare măsură actualele tarife. Anunţul ar urma să fie făcut marţi, susţin sursele.

Chiar dacă decizia ar putea fi amânată, reprezintă cu certitudine una dintre cele mai importante mutări ale preşedintelui Joe Biden în această cursă economică. Luna trecută, şeful statului american anunţa că intenţionează să tripleze taxele vamale la oţelul şi aluminiul importate din China.

În timp ce Casa Albă a denunţat într-un comunicat “politicile şi subvenţiile Chinei pentru industriile sale ale oţelului şi aluminiului”, Joe Biden, care la alegerile din noiembrie speră să obţină un nou mandat prezidenţial, a sugerat ca taxele vamale în vigoare percepute asupra unor produse din oţel şi aluminiu importate din China, în medie de circa 7,5%, să crească de trei ori.

“Decizia va afecta cu siguranţă investitorii, mai ales pe cei care au acţiuni în companiile potenţial expuse. Multe mărci de tehnologie ecologică, aşa cum ar fi producătorul de baterii Contemporary Amperex Technology Co. Ltd (CATL), şi-au limitat deja expunerea la SUA. Toţi ştiu că există un risc”, a apreciat Xin-Yao Ng, director de investiţii la firma abrdn.

Luna trecută, Biden a declarat: “SUA urmăresc cu atenţie practicile economice incorecte şi supracapacitatea industrială a Chinei. Nu caut un conflict cu China, caut concurenţă, dar o concurenţă loială”.

Eventualele taxe vamale vor avea probabil un impact limitat imediat asupra firmelor chineze. Companiile care fabrică baterii şi celule solare exportă în SUA din ţări terţe pentru a evita restricţiile.

Comisia Europeană a lansat în octombrie o investigaţie asupra industriei chineze de vehicule electrice. Ancheta, programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta, pe care a calificat-o drept un “protecţionism pur” şi a subliniat că probabil va dăuna relaţiilor comerciale sino-europene.

Articole recente

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

2 minute ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

6 minute ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

23 de minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

26 de minute ago

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

48 de minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More