Update articol:

Adrian Câciu, după ce România a intrat în recesiune tehnică: Țara este în gard! Bolojan a bagat România în gard!

Câciu

“Țara este în gard!”, a scris, pe Facebook, Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, după ce România a intrat în recesiune tehnică.

El a scris: “Contracția este majora!

Iar trimestru I 2026 este tot pe minus pentru ca Bolojan a refuzat aplicarea planului de stimulare economica si adoptarea bugetului în decembrie!

Bolojan a bagat România în gard!

Din punctul meu de vedere este cel mai slab premier din istorie.

Alții ar fi spus ca e incompetent! Rămâne valabil ce am scris în ultimele doua postari!”

România intră în recesiune tehnică; PIB-ul, în scădere cu 1,9%, în trimestrul IV

Câciu a mai scris anterior că am intrat intr-un episod stagflaționist:  “Suntem într-o zonă de risc macroeconomic care necesită corecții inteligente, nu austeritate brutală.

Referitor situatie economică:

Deși e comod să ni se spună că am închis anul 2025 cu o recesiune tehnică noi, de fapt, am intrat într-un proces stagflaționist.
Un fenomen mult mai complex de combătut decât simplul joc statistic al unor rezultate sectoriale.

Problema cea mai mare la acest moment o reprezinta factorii care insotesc contractia economica care, aparent, nu pare mare.
Cei doi factori periculosi sunt: inflatia si somajul. Ambele foarte ridicate la noi(inflatie de 10%, somaj de 6%). Care sunt insotiti de inca doi factori la fel de periculosi: deficit de cont curent de 8,7% si deficit fiscal de 8%.
Foarte ridicate!

În acest context, al exprimarii acestor factori intr-o economie care se inchide intr-un puseu usor contractionist, cea mai proasta solutie este sa actionezi, în continuare, restrictiv.

Adica sa reduci consum guvernamental sau consum privat(prin suprimarea accesului la capital și la creșterea veniturilor) sau sa insiști cu reforme structurale care sa permita o limitare a interventionismului (liberalizari preturi, privatizari companii din zona preturilor reglementate, dereglementări sisteme).

De ce?

Pentru ca dacă o faci, în fenomen stagflationist(ca exprimare, acolo suntem) vei genera o crestere a somajului(deja mare) sau/si a inflatiei(deja mare), o cadere a consumului, in timp ce iti reduci pârghiile de interventie.

Efectul?

Saltul ar fi abrupt apoi, direct catre criza economică, catre un “hard landing”, cu crize multiple(falimente companii, criza sociala, somaj, inflatie, explozie dobanzi, credite neperformante, depreciere moneda, deficit etc).
Ambele metode ar actiona pro-ciclic, ar pune “gaz pe foc” si ar afecta negativ factorii de sănătate economică ai unui produs intern brut respectiv inflatia si somajul.

Care vor provoca o contractie economică de amploare si o crestere iminenta a deficitelor și a datoriei publice.

Ca să înteleaga oameni de afaceri care traiesc din consum, gen Șucu și Ostahie(nu am nimic cu ei, dar vad ca insista cu reducerea cheltuielilor de consum, care le asigura fix afacerile):

Cand tu ai 32,3% din PIB valoarea masei salariale nete și a banilor din asistenta sociala(pensii, alocatii, sprijin persoane vulnerabile), ai inflatie de 10% pentru ca ai preferat sa fie taxati altii decat sa ti se taxeze tie profitul si ai somaj mare(adica lipsa bani) si insisti ca cele 654 miliarde lei(atat reprezinta cele 32,3% din PIB) sa fie mai putini, te vei confrunta cu spectrul falimentului.
Deja stranuti, dar insisti sa stai in frig si vant! Simpla inghetare a acelor valori te-a gripat!

Problema nu este ce comunică INS mâine (n.n. vineri)!

Problema este că nu se mai poate continia restrictiv nici pe cetateni, nici pe economie.Sunt convins ca voi, cetatenii, intelegeti ce am scris!
Nu cred ca analistii pro-guvern inteleg, ca doar ei sunt cei care l-au sfatuit pe Bolojan sa ne aduca in situatia asta.

Ei sunt incompetentii care nu au stiut sa negocieze cu C.E. si sa explice ca acea crestere a taxelor pe consum dar si liberalizarea preturilor la energie e o tâmpenie fără margini care ne va aduce intr-o situatie în care ne va costa mult mai mult decat ajustarea contabila a deficitului.

Sa le traduc: tara va intra in criza daca mai continuati cu aceste tâmpenii.

Deja avem criza sociala!”

BVB | Știri BVB
OMV PETROM S.A. (SNP) (13/02/2026)

OMV Petrom demareaza un proiect fotovoltaic la rafinaria Petrobrazi

MUNICIPIUL IASI (IAS28A) (13/02/2026)

Plata cupon 63, rambursare rata principal 57

MUNICIPIUL IASI (IAS28) (13/02/2026)

Plata cupon 70 rambursare rata principal 57 si calcul rata dobanda pentru cuponul 71 & 72