Burse/Investitii

Adrian Tănase, la AGA BVB: Printr-o investiție inițială a acționarilor de 16,8 milioane EUR la care se adaugă un aport ulterior de aproximativ 7,875 milioane euro din creșterea acționariatului și a aportului suplimentar al acționarilor fondatori, capitalul propriu al CCP.RO va fi întotdeauna peste nivelul minim de capital reglementat de 10,875 milioane EUR

Nivelul de 19,7 milioane euro al capitalului vărsat de actionarii CCP.RO până în acest moment și un aport suplimentar de 5 milioane de EURO realizat până la finalul anului 2024 vor îndeplini cerințele de capital ale CCP, prevăzute de EMIR,  având în vedere pierderile acumulate înregistrate în primii ani de operare, a declarat Adrian Tănase, directorul general al BVB, în cadrul AGA BVB de azi, în care acționarii BVB au aprobat mandatarea Consiliului BVB de a aproba Planul de afaceri al CCP.RO Bucharest  și mandatarea Consiliului Bursei de a participa, în calitate de acționar al societății CCP.RO Bucharest S.A., în limita valorii de maxim 3 milioane EURO. 

Potrivit lui Adrian Tănase, proiecțiile financiare arată că printr-o investiție inițială a acționarilor de 16,8 milioane EUR la care se adaugă un aport ulterior de aproximativ 7,875 milioane euro din creșterea acționariatului societății și a aportului suplimentar al acționarilor fondatori, capitalul propriu al CCP.RO va fi întotdeauna peste nivelul minim de capital reglementat de 10,875 milioane EUR.

Capitalul necesar conform cerințelor cadrului de reglementare al CCP.RO este în cuantum de 10,875 milioane EUR. În plus, este necesar ca nivelul capitalului CCP.RO să fie proiectat astfel încât să poată absorbi creșterea preconizată a yolumului de activitate, precum și pentru acoperirea altor riscuri, cum ar fi riscul valutar, și să fie acoperit de resurse lichide în linie cu cerințele cadrului de reglementare EMIR.

Autorizarea unei CCP este condiționată de o sumă minimă de capital inițial. Conform cerințelor EMIR, capitalul ar trebui să fie proporțional, în permanență, cu riscul care rezultă din activitățile CCP, pentru a se asigura că este capitalizată în mod adecvat împotriva riscurilor de credit, contrapartidă, de piață, operaționale, juridice și de business care nu sunt deja acoperite de resurse financiare specifice și pentru că CCP să fie capabilă să efectueze o lichidare ordonată sau o restructurare a operațiunilor sale, dacă este necesar.

Suplimentar, o CCP își dedică resurse proprii pentru a fi utilizate în caz de default, inclusiv în sensul prevederilor Regulamentului (UE) nr 153/2013, emis în completarea EMIR cât și a Regulamentului (UE) 23/2021, respectiv se asigura asupra disponibilității resurselor necesare pentru acoperirea cerințelor referitoare la “Skin în the game” și “Second skin în the game” determinate conform cadrului legal aplicăbil. În plus, EMIR impune un prag de notificare stabilit la 110% față de cerința de capital. Simulările făcute pentru CCP.RO arată că cerința de capital total și Rezervele Voluntare necesare conform cerințelor prudențiale pentru prima etapă de activitate operațională pentru produse ce vor face obiectul serviciilor de compensare și decontare în primii ani după autorizarea societății necesită un aport suplimentar de aproximativ 5 milioane EURO, pentru a asigura un nivel suficient peste cerința minimă cerutăa de EMIR

Cerința de capital minimă impusă de EMIR constă în: capitalul minim de 7,5 milioane EUR; • 1,875 milioane EUR, pentru acoperirea nivelului necesar al Skin în the game.; • 0,75 milioane EUR, pentru acoperirea nivelului necesar al Second skin în the game*; • 0,75 milioane EUR pentru respectarea pragului de notificare de 110% (aplicat la cerința de capital minim de 7,5 milioane EUR).

În cadrul AGA, Adrian Tănase a mai spus: “Planul de afaceri propus astăzi spre aprobare este un plan de afaceri propus în cadrul Adunării Generale a Contrapărții Centrale. Este vorba de un plan de afaceri construit de echipa din Contrapartea Centrală și asumat de boardul din Contrapartea Centrală, care este material de aprobat în cadrul Adunării Generale CCP ce a fost convocată pentru 4/5 septembrie.

Planul de afaceri propune în primul rând o majorare de capital de 5 milioane de euro din cauza costurilor adiționale generate de noul set-up tehnologic.

A mai fost transmis acționarilor CCP și în consecință acționarilor BVB, doar spre scop informativ, o variantă de plan de afaceri cu scenariul unei capitalizări graduale, adică această majorare de capital să nu se facă în 2024, ci să se facă și în 2025, însă în legătură cu acest plan noi suntem în discuții cu autoritățile, să vedem dacă acest scenariu este fezabil în cadrul procesului de autorizare.

Astăzi propunem spre aprobare planul de afaceri  cu majorare de capital de 5 milioane de euro în 2024”.

Principalele premise ale planului de afaceri propus sunt:

* Valoarea medie zilnică tranzacționată pe segmentul acțiuni administrat de BVB (piața Spot) ya ajunge la aprox. 19 mil. EUR în anul 2030
*  Valoarea medie zilnică compensată pe segmentul de împrumut de acțiuni, 6 mil. EUR în primul an, aprox. 38% din Piața Spot, cu creștere de 30% anual pentru următorii 3 ani; există premisele ca Fondurile de pensii private din România să poată derula operațiuni cu împrumut de acțiuni în condițiile existenței unei contraparţi centrale autorizate, fapt care va susține continuarea discutilor dintre ASF și Fondurile de pensii pe această temă
* Durata medie a împrumutului 10 zile; Dobânda diferențială 1%
* Gradul de penetrare corespunzător Futures cu activ suport acțiuni în piața Spot: ~53%, în anul 10
* Gradul de penetrare al Futures pe indici în piața Șpot: 20%, în anul 10
* În acest moment la Athex Clear piața de derivate acțiuni  și indici reprezintă 23% din piața spot
* Contractele Futures cu activ suport energie electrică yor ajunge la un volum de aprox 6 mil. MWh/an, în anul 10
* Contracte Forward (PCCB-NC) – volumul ajunge la circa 19 mil. MWh în anul 10, asumând o creștere anuală de 3%; această premisă este una conservatoare și nu ține cont de evolutia consumului estimat ca urmare a electrificări multiplelor industrii și schimbărilor din comportamentul consumatorilor; consumul național este în acest moment de aprox. 55 mil. MWh, astfel ipoteza volumului din anul 10 din planul de afaceri reprezintă aprox. 35% din consumul național de la acest moment;
în piețele alăturate cantitățile tranzacționate sunt multiplu de consum național (2x-4x)
* Gradul de penetrare al FX Futures în piața Spot FX atinge 0,40%, în anul 10
* Investirea garanțiilor depuse de membrii compensatori -10% din total garanții  cash depuse; în anul 10 valoarea garanțiilor numerar în administrarea CCP.RO sunt estimate la 727 mil. euro; din simulările de risc de lichiditate realizate, în condiții de piață normală, aplicând unui factor de stres suplimentar, nivelul minim de lichiditate necesar a fi menținut în contul băncii centrale este de aproximativ 8% din total garanții numerar administrate; Keller CCP a realizat venituri financiare de aprox. 16 mil euro, având în gestiune total de garanții colectate de aprox 540 mil euro.

Veniturile financiare pe care le vom genera atât din investirea fondurilor proprii, cât și din investirea garanțiilor vor genera 3% pe an. Asta este dobânda pe care o luăm în calcul, a mai spus Adrian Tănase.

 

Articole recente

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

2 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

3 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

3 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

3 ore ago

Zborurile directe pe ruta Moscova-Phenian au fost reluate după o pauză de câteva decenii

Rusia va lansa, duminică, zborurile comerciale directe pe ruta Moscova-Phenian (capitala Coreei de Nord), au…

3 ore ago

Rusia anulează ‘din motive de securitate’ parada navală de Ziua Flotei

Kremlinul a anunțat duminică, de Ziua Flotei ruse, anularea paradei navale tradiționale de la Sankt…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More