Autor: Adriean PÂRLOG
Președinte ICSS

Reluarea controlului Afganistanului de către Mișcarea Talibană a surprins major comunitatea internațională, mai ales prin viteza de realizare a acesteia. Rămâne de văzut dacă această performanță reprezintă rezultatul unei strategii talibane sau dacă este rodul unei consilieri externe, care nu a putut fi decriptată de serviciile de informații și contrainformații occidentale.

După ce surpriza strategică s-a finalizat, a fost declanșată și confruntarea în spațiul comunicării strategice, ca parte a războiului informațional continuu care are ca principali actori marile puteri politice, economice și militare ale momentului. Partea al cărei vârf de lance este reprezentat de Mișcarea Talibană, dorește să transmită către opinia publică internațională că subiectul Afganistan este unul foarte complex și greu de înțeles din perspectivă geopolitică și geostrategică. Momentan, scopul propus se conturează a fi atins, ceea ce se traduce prin instalarea unei stări de confuzie și ambiguitate.

Reamintim că Statele Unite au intrat în Afganistan, după atacul de la 11 septembrie 2001, pentru a anihila organizația teroristă al Qaeda şi pe liderul acesteia, Osama bin Laden. Aceste obiective au fost atinse, în cadrul Operaţiunii Enduring Freedom. NATO a intervenit în Afganistan prin Operaţiunea ISAF ce presupunea stabilizare şi asistență pentru constituirea, dotarea şi pregătirea forţelor de securitate ale Afganistanului, precum şi reconstrucția instituțională a țării. Retragerea trupelor coaliției – convenită prin Acordul cu talibanii la Doha, a fost condiționată de eliberarea prizonierilor, de dezangajarea trupelor părților, până în 31 august a.c. și încetarea de către talibani a oricăror conexiuni cu organizațiile teroriste. Concomitent cu reducerea prezenței militare străine în Afganistan, talibanii au trecut la preluarea controlului unor regiuni, mai întâi prin lupte în zona rurală, ulterior și în orașele mici, pentru ca, în prima parte a lunii august, să preia controlul marilor orașe – inclusiv prin acorduri bilaterale rapide (nu prin luptă) cu autoritățile locale. La 15 august, talibanii au intrat fără opoziție și în capitala Kabul și a fost consimțit colapsul instituțional al puterii afgane.

Într-o scurtă evaluare a evenimentelor recente din Afganistan, realizată în 16 august, 2021, fostul Director al CIA, Gen. (ret.) David H. Petraeus, aprecia că SUA ar trebui să demonstreze că nu le este indiferent viitorul cetățenilor afgani care au sprijinit misiunile militare succesive derulate în această țară, începând cu anul 2001. La această stare de lucruri s-a ajuns și urmare a unei strategii surprinzătoare adoptate de forțele talibane care au pus presiune fizică directă, simultan asupra tuturor unităților administrativ teritoriale afgane. Singura excepție o reprezintă provincia muntoasă din N-E țării, Pansjir, unde vice-președintele afgan, Amrullah Saleh a început deja organizarea rezistenței armate.

Aceste considerente au determinat marile unități ale armatei guvernamentale să abandoneze orice formă de rezistență armată, în condițiile lipsei de coordonare politică centrală și locală, precum și a lipsei de sprijin de aviație. În noua situație creată, s-a petrecut fuga președintelui Ghani în Emiratele Arabe Unite și preluarea controlului capitalei, Kabul, de către talibani.

Cum se explică derularea evenimentelor întâmplate în Afganistan, într-un interval de timp așa de scurt?

În primul rând, prin lipsa de înțelegere, adaptată la context, de către SUA a conceptelor de aliat și partener, așa cum au fost acestea asumate de fostul Secretar al Apărării al SUA, James Mattis, în scrisoarea sa de motivare a demisiei din funcția deministru al apărării, înregistrată în 1 ianuarie 2019. Un efect asemănător  al acestei stări de fapt îl înregistrăm și la nivelul NATO și al UE. Secretarul general al Alianței Nord Atlantice, Jens Stoltenberg a convocat o reuniune extraordinară în format online a miniștrilor de externe din cadrul Alianței, în 20 august, pentru coordonarea aliaților referitoare la modul de abordare comună a dosarului Afganistan. Decizia lui Stoltenberg urmează atitudinii critice pe acest subiect a unor lideri politici din Franța, Estonia sau Germania.

În aceste zile, în Afganistan, a fost reconfirmat un adevăr pe care multă lume l-a uitat sau i-a minimizat importanța. Derularea operațiilor militare, chiar și a celor bine asigurate uman, material, tehnologic și informațional se bazează pe antrenamente intense, pe folosirea de tehnologii și echipamente sofisticate, precum și pe curajul personal al celor implicați direct în acest tip de activități. Dar toate aceste considerente nu sunt suficiente pentru garantarea eficacității unei operații sau lupte. În cele din urmă, aproape totul se decantează în ceva personal, tradus prin disponibilitatea de asumare a unor riscuri legate de propria viață pentru a învinge inamicul. La un astfel de nivel se ajunge prin pregătire individuală care presupune identificarea puternică cu o cauză pe care o susții, o respecți și pe care o asumi (combinație materializată într-un crez – politic sau religios – în care ai încredere). La acestea se adaugă o comandă politico-militară motivantă și de încredere, care utilizează valori ce inspiră depășirea fricii, o comandă operativă care te poate obliga să servești o cauză și prin  amenințare, dar și cu convingerea că  adversarul trebuie distrus pentru ca tu să te salvezi. Majoritatea acestor factori ar trebui să fie prezenți simultan, altfel antrenamentele, tehnica de luptă și nivelul de angajare devin aproape irelevante. Fără să am certitudini, consider că aceasta a fost și situația pentru mulți luptători ai armatei guvernamentale afgane, cei mai mulți dintre ei aproape dominați tacit de un fanatism religios pe care l-au mascat bine. În altă ordine de idei, nu trebuie subestimată disponibilitatea acestor forțe, practic cu și fără uniforme, de a se pierde pur și simplu (de a dispărea) în societatea civilă locală, ceea ce este ceva aproape imposibil de admis în armatele moderne, bine structurate cu tradiții îndelungate de a evita astfel de încălcări ale angajamentelor militare. Este posibil ca ceea ce am descris mai sus să nu identificăm chiar la toate, de acum, fostele structuri de securitate națională ale Afganistanului (armată, poliție și forțe de impunere a păcii).

La toate acestea ar mai trebui să adăugăm lipsa unor informații preventive în legătură cu  ofensiva rapidă a talibanilor și colapsul forțelor de securitate locale. Serviciile de informații și contrainformații, americane și occidentale, au apreciat eronat că, după aproape 20 de ani de pregătire și aproximativ 90 de miliarde de dolari investite în dotarea și antrenarea forțelor de securitate afgane, acestea vor fi capabile să lupte eficient cu islamiștii. Realitatea a arătat ca predicția a fost eronată.

Trăim într-o lume în care nu putem prognoza cu mare probabilitate cine va câștiga un test electoral într-o țară cunoscută în cele mai mici detalii, dar pretindem aproape imperativ comunităților de informații să furnizeze informații cu veridicitate maxima, inclusiv în zone în care adversarul face eforturi uriașe pentru mascarea intențiilor sale. Se conturează astfel în domeniul gestiunii problematicilor de securitate nevoia menținerii controlului unor spații sociale dominate de coexistența unor evenimente multiple, complexe și contradictorii inundate de rutină, apatie, ambiguitate, confuziei și frică socială.

Dificultatea în care se află SUA, NATO și Occidentul, în general, este dată și de greutatea cu care vor putea fi abordate  subiecte la fel de sensibile. Unele dintre acestea, fără a le dezvolta, le vom enumera în continuare.

• După ce comunitatea internațională a făcut eforturi uriașe pentru a împiedica un stat islamic în Siria, care își propunea și o extensie în zona Irakului, este pusă în situația de a constata, peste noapte, că o astfel de entitate a apărut în Afganistan. Va exista o reacție internațională concretă?
• Cum va fi explicată de părți „liniștea” asigurată de talibani operațiilor de evacuare a forțelor și mijloacelor occidentale ?
• Noile autorități de la Kabul își vor onora efectiv promisiunile legate de amnistia generală, de respectarea legilor internaționale, de respectarea cerințelor de buna vecinătate, de respectarea libertăților interne în noile condiții juridice și religioase, de accesul femeilor în structurile guvernamentale, de noile relații cu organizații ce sunt sau au fost considerate ca aparținând zonei terorismului etc.?
• Cum vor trata talibanii previzibila problemă a refugiaților și a ajutoarelor umanitare? Se va repeta rețeta experimentată de rebelii Houtti din Yemen? Adică se va ajunge la șantajarea donatorilor cu refuzul de a primi ajutoare, decât în anumite condiții politice?
• În cazul în care se confirmă informația conform căreia, aproape întreg armamentul preluat de la armata guvernamentală va trece în Pakistan, care vor fi motivațiile unui astfel de gest?
• Cum vor privi China, Federația Rusă sau Iranul evenimentele recente din Afganistan?

Deja presa chineză a deschis seria de analize conform cărora eventuale incidente de securitate în zona Taiwanului „odată izbucnite vor conduce la colapsul sistemelor de apărare a insulei” pentru că SUA se vor gândi de două ori dacă intervin sau nu. Probabil că aceleași considerente pot fi invocate și în cazul  Hong Kong. Este posibilă lansarea unor evaluări conform cărora SUA este o putere în declin și incapabilă să-și apere prietenii.

• Poate fi invocat precedentul Afganistan pentru a justifica un conflict convențional într-un alt teatru?
• SUA se vor concentra doar pe zonele de interese strategice, cum ar fi Zona Pacificului, zona Arctica, America Latină? Probabil că ar fi o mare greșeală strategică.
• Cum vor exploata Federația Rusă și China retragerea SUA din Afganistan? Probabil că ambele au avut o atitudine preventivă organizând întâlniri politice cu liderii talibani. Un semnal al implicării lor poate fi reprezentat că ambasadele lor la Kabul au rămas deschise și în plus au fost protejate de forțe talibane.

Ambele țări vor încerca să își sporească influența în țările Asiei Centrale și mai ales, asupra Turciei. În plan economic preocupările Chinei vor fi multiple. Proiectul „Belt and Road Initiative” va fi extins în Afganistan ca bonus la prezumtiva colaborare chino – afgană în domeniul mineralelor și a metalelor rare. Rusia ar putea propune deschiderea unor noi baze militare în regiune pentru  noi baze militare rusești în regiune pentru contracararea terorismului.

• Revigorarea dosarelor Iran și Pakistan

Comandantul Forței Qods din Iran, Esmail Qaani, are o experiență considerabilă în problemele afgane și probabil va fi implicat în modelarea viitorului sistem religios judiciar din Afganistan, după experimentele făcute în Siria. Relația îndelungată a Pakistanului cu talibanii îi va conferi mai multă putere de  influență comparativ cu alte țări, mai ales în domeniile securitate, informații și contrainformații.

[1] Gen (ret.) David H. Petraeus – This Is a Dunkirk Moment and Our Decisions Created It Batălia de la Dunkerque ( Punga de la Dunkerque ) – numele sub care este cunoscută operația de evacuare a forțelor  aliate, care fuseseră separate de ofensiva germană,  de gruparea principală de forțe ale defensivei franceze.