Categories: Fără categorie

Aegon România a înregistrat în 2022 o creştere de 8,2% a primelor brute subscrise

Compania de asigurări de viaţă Aegon România a încheiat anul 2022 cu un volum al primelor brute subscrise (PBS) de 165,73 milioane de lei, în creştere cu peste 8% faţă de 2021, şi o cotă de piaţă în creştere, la 4,92%, conform unui comunicat remis, marţi.

Aceste rezultate au menţinut compania pe poziţia a 7-a în top companii de pe segmentul asigurărilor de viaţă, subliniază sursa citată.

La nivel naţional, segmentul asigurărilor de viaţă a avansat în ultimul an cu 1%, la 2,65 miliarde de lei, în uşoară creştere faţă de nivelul de 2,61 miliarde de lei din 2021, conform raportului Autorităţii de Supraveghere Financiară pe anul 2022.

“Creşterea din ultimul an reflectă încrederea pe care continuă să ne-o acorde românii şi în această perioadă complicată, lovită de neprevăzut şi noi incertitudini. Avem un portofoliu de produse croite în aşa fel încât să răspundă grijilor pe care şi le fac pentru viitorul lor şi al celor dragi. Ne-am bucurat să vedem că oamenii înţeleg tot mai mult valoarea pe care le-o aduce o astfel de asigurare, împărţind povara riscului şi oferindu-le o plasă de siguranţă pentru evenimente neprevăzute. De asemenea, vedem că nu sunt puţini cei care îşi planifică ziua de mâine şi aleg să economisească printr-o asigurare pentru viitorul sau studiile copiilor. Aceste rezultate vin şi ca răspuns al muncii partenerilor noştri bancari şi brokeri. Cu ajutorul lor reuşim zi de zi să aducem mai aproape de români soluţii de asigurare atât pentru evenimente planificate din viaţa lor, cât şi pentru evenimentele neprevăzute”, a declarat Sînziana Maioreanu, CEO Aegon România.

În ultimii 14 ani, compania a clădit un portofoliu de asigurări care să răspundă nevoilor identificate în rândul românilor, iar în decursul anului 2022 a lansat un nou produs cu acoperire în caz de spitalizare din accident sau boală – asigurarea ‘Fii Precaut’ – destinată inclusiv copiilor care, în primii ani de viaţă, sunt mai predispuşi la îmbolnăviri şi accidentări. De altfel, 30% din asigurările “Fii Precaut” din ultimul an au fost încheiate pentru copii.

Compania a înregistrat o creştere notabilă de 29% şi pe segmentul asigurărilor în caz de diagnostic oncologic, unde principalele motive care au determinat achiziţia asigurării între clienţii Aegon au fost antecedentele de cancer în familie (34%) şi numărul în creştere al bolnavilor (34%), conform unui studiu intern.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

2 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

2 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

2 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

2 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More