Analizele de mediu folosite în evaluarea proiectelor hidroenergetice sunt incomplete şi limitate, concentrându-se aproape exclusiv asupra zonei imediate a barajului şi a lucrărilor conexe, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, într-un comunicat de presă.
“În ultimii ani, mai multe proiecte de hidrocentrale din România au devenit subiect de controversă între autorităţi, companiile energetice şi organizaţiile de mediu. Ultima situaţie a fost determinată de trimiterea Legii care permitea finalizarea unor hidrocentrale care se găsesc în diferite stadii de realizare de către Preşedintele României la CCR, care echivalează cu o nouă întârziere. Motivele invocate ţin în principal de protecţia biodiversităţii şi de respectarea legislaţiei europene privind ariile naturale protejate. Totuşi, o problemă majoră a dezbaterii actuale este caracterul incomplet şi limitat al analizelor de mediu folosite în evaluarea acestor proiecte. Legile trebuie realizate într-un mod corect şi respectate fără echivoc. Problema analizelor actuale de mediu este că au o viziune fragmentară. Evaluările de mediu invocate se concentrează aproape exclusiv asupra zonei imediate a barajului şi a lucrărilor conexe. Ele măsoară impactul punctual asupra habitatelor, pădurilor sau speciilor de peşti, dar nu iau în considerare efectele cumulative asupra mediului din întregul bazin hidrografic şi asupra implicit asupra comunităţilor umane (parte a mediului) dependente de rezervele de apă, ca urmare a scăderii resursei de apă”, susţine Chisăliţă.
Potrivit specialistului, analizele actuale omit faptul că o hidrocentrală nu este doar o construcţie energetică, ci şi o infrastructură hidrotehnică multifuncţională, cu influenţe pozitive la scară regională. “Limitarea perspectivei la aria barajului conduce la concluzii incomplete şi, adesea, la decizii care pot genera consecinţe negative pe termen lung asupra mediului dintr-o zonă mai largă, care ar trebui analizată în analizele de mediu”, notează preşedintele AEI.
Analiza de specialitate relevă faptul că o hidrocentrală, realizată în proporţie de peste 90%, aduce multiple beneficii socio-ecologice, printre care: securitate hidrică pentru sute de mii de oameni – asigurarea apei potabile, industriale şi pentru agricultură; combaterea secetei şi reglarea debitelor râurilor, prin reţinerea apei în perioadele ploioase şi eliberarea controlată în perioadele secetoase; prevenirea inundaţiilor şi protejarea localităţilor din aval; susţinerea irigaţiilor şi a producţiei agricole, în special în zone cu deficit de umiditate; producerea de energie curată, stabilă şi cu emisii zero de carbon.
De asemenea, o astfel de construcţie creează un microclimat mai umed şi mai stabil, benefic pentru păduri şi faună, coroborat cu dezvoltarea turismului local, prin apariţia lacurilor de acumulare şi a zonelor de agrement.
“În conformitate cu directivele europene privind conservarea naturii, studiile de impact se concentrează asupra protejării speciilor şi habitatelor. Însă o evaluare sustenabilă trebuie să includă toate dimensiunile ecologice şi socio-economice, pentru a evita decizii disproporţionate. În multe cazuri, oprirea sau abandonarea lucrărilor la o hidrocentrală realizată în proporţie de 90-95% nu restabileşte ecosistemul iniţial, ci lasă în urmă o zonă instabilă, cu eroziuni, galerii deschise, betoane degradate şi risc de poluare secundară. Prin urmare, nefinalizarea poate produce mai mult rău mediului decât finalizarea controlată a lucrărilor, urmată de măsuri compensatorii de refacere a habitatelor. Analiza de mediu a unui proiect hidroenergetic trebuie să ţină cont nu doar de impactul punctual, ci şi momentul istoric al construirii sale. O hidrocentrală existentă înainte de declararea ariei protejate nu poate fi tratată ca o construcţie nouă, ci ca o realitate deja integrată în sistem. Prin urmare, soluţia corectă nu este oprirea sau demolarea, ci modernizarea şi compatibilizarea ecologică – pentru ca investiţia publică, securitatea hidrologică şi protecţia naturii să poată coexista”, consideră Dumitru Chisăliţă.
În viziunea acestuia, pentru a asigura o decizie echilibrată între protecţia naturii şi interesul public, România are nevoie de o analiză integrată de mediu care să evalueze efectele la nivel de bazin hidrografic principal, nu doar la nivel local, să includă beneficiile sociale, climatice şi economice ale proiectelor, să impună măsuri compensatorii moderne: coridoare ecologice pentru peşti, replantări, zone tampon verzi, monitorizare biologică permanentă şi să permită modernizarea tehnologică a amenajărilor pentru reducerea impactului ecologic (debit ecologic minim, turbine cu trecere pentru ihtiofaună etc.).
“În contextul schimbărilor climatice, secetei şi al nevoii de energie verde, hidrocentralele pot fi parte a soluţiei – dacă sunt proiectate, finalizate şi operate responsabil. Prin adoptarea unei viziuni integrate asupra mediului, România poate echilibra protecţia ecosistemelor (a adevăratelor ecosisteme şi nu a celor particularizate la suprafeţe sau zone extrem de mici) cu dezvoltarea durabilă, siguranţa hidrologică a comunităţilor sale, u asigurarea necesarului de apă într-un viitor presărat cu tot mai multe secete şi fenomene extreme”, afirmă sursa citată.
| Știri BVB