Fostul ambasador al Regatului Unit în SUA, Peter Mandelson, a fost arestat de poliţia londoneză, fiind suspectat de abatere disciplinară într-o funcţie publică, în urma dezvăluirilor privind legăturile sale cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein, relatează luni Reuters.
Mandelson, în vârstă de 72 de ani, a fost demis în septembrie din cea mai prestigioasă funcţie din serviciul diplomatic britanic, după ce legăturile sale strânse cu Jeffrey Epstein au început să devină clare.
Poliţia a lansat la începutul lunii februarie o anchetă penală asupra lui Mandelson, după ce guvernul premierului Keir Starmer a pus la dispoziţia poliţiei conversaţiile dintre fostul ambasador şi Epstein.
“Ofiţerii au arestat un bărbat în vârstă de 72 de ani suspectat de abatere disciplinară într-o funcţie publică”, a declarat poliţia londoneză într-un comunicat referitor la o anchetă asupra unui fost ministru al guvernului britanic.
Emailurile dintre Mandelson şi Epstein, publicate de Departamentul de Justiţie al SUA la sfârşitul lunii ianuarie, au arătat că cei doi bărbaţi aveau o relaţie mai strânsă decât se ştia public, iar Mandelson i-a oferit informaţii finanţatorului american pe când era ministru în guvernul fostului premier Gordon Brown.
Mandelson, care a demisionat luna aceasta din Partidul Laburist al lui Starmer şi a renunţat la mandatul său de parlamentar, a declarat anterior că regretă profund asocierea sa cu Epstein, însă nu a făcut declaraţii publice şi nici nu a răspuns la mesaje pentru a comenta în legătură cu cele mai recente dezvăluiri.