Tehnologie

Afaceri de 268,5 milioane de euro pentru Orange România, în ușoară scădere, în al doilea trimestru

Numărul de utilizatori ai serviciului Orange Money a înregistrat o creștere de 37%

Orange România a realizat o cifră de afaceri în valoare de 268,5 milioane de euro, în intervalul aprilie-iunie, în scădere cu 2.4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în principal pe fondul modificării tarifelor de interconectare pentru apelurile de voce mobilă (Mobile Termination Rates) și al scăderii ușoare a vânzărilor de echipamente, comparativ cu cel de-al doilea trimestru din 2018, potrivit unui comunicat.

La 30 iunie 2019, Orange România oferea servicii mobile, fixe și TV pentru 10.736.700 de clienți, în creştere cu aproximativ 2% comparativ cu finalul T2 2018.

 „Pe o piaţă ce devine tot mai competitivă, eforturile noastre se concentrează pe oferirea celor mai bune servicii convergente pentru clienţi, a soluţiilor integrate de IT&C pentru afaceri, pe creşterea segmentului de servicii financiare mobile şi pe dezvoltarea abilităților digitale și a metodei de lucru Agile în echipe.

Investiţiile continue în reţea reprezintă o fundaţie pentru toate acestea. Mai mult decât atât, ele creează premisele unui sistem digital ultramodern şi oferă acces la noi oportunităţi de dezvoltare în societate, deschizând totodată calea spre noi servicii ce pot fi dezvoltate pe o astfel de infrastructură,” a declarat Liudmila Climoc, CEO al Orange România.

Potrivit companiei, la finalul lunii iunie, serviciul de televiziune prin cablu și satelit, Orange Home TV, număra peste 528.000 clienți, în creștere cu 17% faţă de T2 2018, iar serviciile fixe în bandă largă aveau 317.700 de clienți, în creștere cu 35% față de aceeași perioadă din 2018.

Rețea

Orange mai arată că, la finalul lunii iunie, 97.15% din populația țării și 100% din cea urbană avea acces la cea mai extinsă reţea 4G din România. De asemenea, Orange a oferit în trimestrul al doilea conectivitate suplimentară 4G+ pentru aproape 1.5 milioane de români. La finalul lunii iunie, locuitorii din peste 1.000 de noi localităţi şi oraşe aveau acces la viteze de până la 500 Mbps, acoperirea 4G+ ajungând la 51.98% din populația țării, mai arată comunicatul.

Apetitul clienților pentru date mobile a generat o creștere de aproximativ 40% a consumului în T2 2019 comparativ cu T2 2018. De asemenea, traficul 4G a ajuns la aproximativ 82% din totalul traficului generat, conform Orange.

Servicii financiare mobile

Numărul de utilizatori ai serviciului Orange Money a înregistrat o creștere de 37% în T2 2019 comparativ cu T2 2018, ajungând la peste 141.000 de clienți la 30 iunie 2019.

După lansarea din primul trimestru a cardurilor de debit Visa contactless, fizice și virtuale, plata cu telefonul prin tehnologia NFC și plata cu ceasul inteligent Fitbit sau Garmin, în luna iunie şi Apple Pay a devenit disponibil clienţilor Orange Money. Cu Apple Pay pe iPhone, Apple Watch, iPad și Mac, clienții pot acum efectua plăți în orice țară, în magazine, restaurante, taxiuri, și oriunde există un terminal POS contactless.

Articole recente

Ministerul Finanțelor impune eficientizarea activității instituționale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică și analize lunare

Ministrul Finanţelor impune eficientizarea activităţii instituţionale prin introducerea unui sistem de raportare zilnică şi analize…

28 de minute ago

Donald Trump va avea o întâlnire cu Keir Starmer în Scoţia, situaţia din Gaza şi relaţiile comerciale pe agendă

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni luni cu premierul britanic Keir Starmer la staţiunea…

o oră ago

Comerţ: Acordul UE-SUA aduce o stabilitate temporară, dar rămâne dezechilibrat, atenţionează Parisul

Acordul comercial încheiat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, care prevede tarife vamale de 15%…

o oră ago

Şeful Heineken salută acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea Europeană

Producătorul olandez de bere Heineken a salutat luni acordul comercial dintre Statele Unite şi Uniunea…

o oră ago

Beijingul, iritat de întâlnirea din India între preşedintele ceh şi Dalai Lama

China a exprimat ''opoziţia sa fermă'' faţă de întâlnirea din India dintre preşedintele ceh Petr…

o oră ago

Phenianul respinge ideea unui dialog inter-coreean

Phenianul nu are "niciun motiv" de a relua dialogul diplomatic cu Seulul, a declarat luni…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More