Burse/Investitii

Afaceri în creștere cu 21%, în primele nouă luni, pentru Antibiotice Iași

După primele 9 luni ale anului 2021, cifra de afaceri netă a companiei Antibiotice (ATB) a înregistrat valoarea de 247,83 mil. lei, mai mare cu 21% comparativ cu valoarea realizată la data de 30.09.2020, potrivit unui comunicat.

Valoarea profitului brut este de 18,68 mil. lei, situându-se la același nivel cu cel din perioada similară a anului trecut, dar și cu cel planificat în Bugetul de venituri și cheltuieli.

În primele 9 luni ale anului 2021, valoarea medicamentelor eliberate către pacienții din România a fost de 15,3 mld lei (în preț de distribuție), în creștere cu 18% față de perioada similară a anului 2020. În acest context, compania Antibiotice a urmat tendința de creștere a pieței în perioada de raportare, înregistrând o valoarea a vânzărilor către pacienți de 277,7 mil. lei, în creștere cu 22,8% comparativ cu primele 9 luni ale anului 2020 (226,1 mil. lei).

Din cifra de afaceri a companiei, peste 40% este reprezentată de vânzările pe piețele externe. Astfel, Antibiotice a înregistrat performanțe în valorificarea produselor finite (medicamente antiinfecțioase injectabile), pe numeroase piețe din Europa și în SUA. Vânzările din piața SUA s-au dublat, ajungând la 3,1 milioane Usd în primele 9 luni 2021, comparativ cu 1,4 milioane Usd în perioada similară a anului 2020.

Totodată, licitațiile câștigate în perioada de raportare au creat premise de creștere a exporturilor în Marea Britanie, Lituania și Serbia, de la 1, 2 milioane Usd în ian-sept 2020 la 3,62 milioane Usd în aceeași perioadă din 2021.

În acest context, vânzările de produse finite la export au atins nivelul planificat atât din punct de vedere valoric, cât și din punct de vedere al marjei de profit.
Antibiotice își menține poziția de lider mondial în producția Nistatinei

Pentru producția substanței active Nistatină, Antibiotice își menține statutul de lider mondial, în condițiile în care pandemia cu virusul SARS-Cov-2 a determinat ușoare scăderi ale consumului de medicamente care înglobeaza această substanță activă.

Totodată, pe fondul acestei pandemii, piața înregistrează ușoare mișcări care impactează întreaga producție de substațe active la nivel mondial în arii terapeutice precum: cardiovasculare, dermatologice, afecțiunui ale sistemului nervos.
Continuarea investițiilor strategice

Din planul multianual de investiții aferent PODS (2020 – 2028) în primele 9 luni ale anului 2021, Antibiotice a investit peste 30 milioane lei în dezvoltarea fluxurilor de producție, cercetarea-dezvoltarea de produse noi, achiziții de aparatură de laborator de ultimă generație, cât și în digitalizarea și informatizarea platformei industriale.

Una dintre cele mai importante investiții a presupus continuarea lucrărilor la noua secție de produse topice care va intra în funcțiune în anul 2022 și care va asigura dezvoltarea portofoliului de produse topice și implicit creșterea cifrei de afaceri.

Articole recente

FMI se aşteaptă la o creştere graduală a economiei României şi la reducerea inflaţiei până la finalul lui 2026

Economia României ar urma să crească gradual, pe fondul necesarei consolidări fiscale, care este esenţială…

2 ore ago

Schimbări importante la impozitele pe clădiri, terenuri și mijloace de transport – majorări semnificative și facilități eliminate 

Diana Coroabă, Partener PwC România, Ana Maria Iordache, Partener D&B David și Baias, Anca Lungeanu, Senior Manager…

2 ore ago

Luxul scapă, salamul plătește: Noua strategie ANAF împotriva firmelor din România

Noua conducere ANAF a început în forță. Doar că forța asta s-a prăbușit spectaculos într-o…

2 ore ago

Ziua Gazistului – Respect pentru tradiție, încredere în viitor

În fiecare an, a doua zi de vineri din luna septembrie, consacrată ca Ziua Gazistului,…

3 ore ago

Ministrul Sănătăţii: Nu voi fi de acord niciodată cu vaccinarea obligatorie; oamenii au dreptul să aleagă dacă folosesc sau nu un tratament medical

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă că niciodată nu va fi de acord cu vaccinarea obligatorie.…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More