Categories: Fără categorie

Afacerile producătorului de medicamente Zentiva au urcat în 2020 cu 8%, la 602,32 milioane lei

Producătorul de medicamente Zentiva a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 602,32 milioane lei, mai mare cu 8% faţă de 2019, în timp ce profitul net a urcat cu 40%, la 61,3 milioane lei, potrivit rezultatelor raportate la BVB, anunță news.ro.

În 2019, compania a avut o cifră de afaceri de 559 milioane lei şi un profit net de 43,75 milioane lei.

“Zentiva raportează preliminar pe anul 2020 o cifră de afaceri de 602 milioane lei, în creştere cu 8% faţă de anul precedent, şi un profit net de 61,3 milioane lei, în creştere faţă de perioada anterioară cu 40,1%, în principal pe fondul impactului favorabil al modificărilor legislative legate de introducerea taxei diferenţiate de clawback şi indexarea preţurilor pentru produsele decontate de stat cât şi din îmbunătăţirea randamentului operaţional, atât în sectorul comercial, cât şi în cel de producţie”, arată compania.

Zentiva are o capitalizare de 2,02 miliarde lei şi este deţinută de Zentiva Group din Cehia.

Sicomed Bucureşti a fost înfiinţată în 1962 ca Intreprinderea de Medicamente Bucureşti. Începând cu data de 24 ianuarie 2006, societatea şi-a schimbat denumirea din Sicomed SA în Zentiva. În martie 2009 Sanofi Aventis a achiziţionat 97% din acţiunile Zentiva NV, compania mamă.

La sfârşitul lunii octombrie 2016, Grupul Sanofi a anunţat, după o analiză a tuturor opţiunilor disponibile, iniţierea procesului de separare a diviziei sale de medicamente generice din Europa. Zentiva SA a fost inclusă începând cu această dată în acest proces de separare, proces care a fost finalizat la 30 septembrie 2018, când Advent International NV a achiziţionat divizia de medicamente generice din Europa a Grupului Sanofi.

Grupul european Zentiva este unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente generice din Europa. Are o echipă de peste 4.700 de angajaţi şi o reţea de locaţii de producţie, inclusiv fabricile de top din Praga, Bucureşti şi Ankleshwar. Fabrica din România functionează neîntrerupt din 1962, de la fondarea sa.

În prezent, Zentiva România este cel mai mare producător de generice cu prescripţie de pe plan local, în volume vândute.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

5 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

5 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

5 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

6 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

6 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More