Energie

AFEER își exprimă îngrijorarea că ultima formă a OUG 118/2021 votată în Senat și aflată în dezbatere la Camera Deputaților ar putea duce la creșteri de preț sau chiar lipsă de energie

*”Un blocaj financiar în plină iarnă ar fi devastator pentru siguranța sistemului energetic național”, a declarat domnul Ion Lungu, directorul executiv al AFEER.

Asociația Furnizorilor de Energie din România – AFEER solicită participarea, alături de reprezentanții celorlalți actori din sectorul energetic, la dezbaterile din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților ale OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022.

”Este necesara  o consultare cât mai largă a specialiștilor din domeniul energetic, înainte de a lua decizii ce influențează activitatea în sector”, a declarat domnul Laurențiu Urluescu, președintele AFEER. ”Limitarea efectelor creșterilor de prețuri la energie electrică și gaze naturale la clienții finali prin compensarea unor sume din facturi este o metodă corectă, venită atât în sprijinul populației, cât și al companiilor, multe grav afectate atat de criza sanitară provocată de COVID-19 cat si de criza energetica aflata in desfasurare. Totuși, ne exprimăm îngrijorarea că, prin modalitatea de aplicare a acestor compensări, se vor crea probleme în plus în sectorul energetic. De aceea am cerut să fim consultați și să participăm la dezbaterile privind OUG 118/2021 din comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, pentru a preîntâmpina aspectele neclare sau discutabile din acest act normativ”, a mai spus domnul Laurențiu Urluescu.

Una dintre neclarități se referă la modul în care furnizorii de energie electrică și gaze naturale își vor recupera sumele alocate, se arată în comunicatul transmis de AFEER. Legislația, inclusiv în varianta OUG 118/2021 adoptată în Senat, este destul de imprecisă, având în vedere că nu se prevede foarte clar de unde si cand se recupereaza sumele compensate. În plus, reprezentanții Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) au declarat că este imposibil ca angajații ANRE să reușească să verifice, în fiecare lună, aproximativ 7 milioane de facturi, o condiție esențială pentru recuperarea sumelor de către furnizori. O prelungire a termenelor în care se pot recupera banii poate avea consecințe absolut nefaste: furnizorii ar putea avea probleme cu lichiditățile, ceea ce ar putea conduce la imposibilitatea plății facturilor către distribuitorii, transportatorii și producătorii de energie electrică și gaze naturale, precum și către bugetul statului (TVA și accize). ”Un blocaj financiar în plină iarnă ar fi devastator pentru siguranța sistemului energetic național”, a declarat domnul Ion Lungu, directorul executiv al AFEER. Trebuie amintit faptul ca asemenea blocaje au determinat atat in Romania cat si in alte state europene, de ex. Anglia si Cehia, insolventa sau falimentul unor importanti furnizori de energie.

O altă problemă se referă la amânarea plății facturilor de către consumatorii vulnerabili. Deocamdată nu se cunoaște cine sunt consumatorii vulnerabili, pentru a putea beneficia de posibilitatea de a-și amâna plata facturilor la energie electrică și gaze naturale. ”De aceea solicităm o urgentare în stabilirea acestor persoane, pentru a putea beneficia de această facilitate si o comunicare operativa a acestor liste catre furnizorii de energie”, a mai spus președintele AFEER.

OUG 118/2021 și modificările aduse în Senat la acest act normativ prevăd o marjă de 5% pentru toti operatorii din piata care vand energie și o supraimpozitare cu 80% a venitului suplimentar realizat de producători rezultat din diferenţa dintre preţul de vânzare al energiei electrice şi preţul de 450 lei/MWh. ”Această supraimpozitare poate conduce, pe termen scurt, la o creștere artificială a prețurilor de vânzare pe piața angro si la lipsa unei cantitati de energie din piata. Mai mult, supraimpozitarea, care nu ține seama de profitul real al unui producător, poate conduce la intrarea în incapacitate de plată a unora dintre ei, în special a celor care utilizează combustibil fosil”, a mai spus domnul Laurențiu Urluescu.

Acest mod de impozitare crește riscul privind siguranța în alimentarea cu energie electrică și gaze naturale, în prag de iarnă. Se poate accentua penuria pe piața de energie, ceea ce ar conduce la o creștere a necesarului de import din țările în care nu există această supraimpozitare. Din păcate, capacitatea de import este limitată și, în plus, se prefigurează probleme în alimentarea cu energie și la nivelul UE. În final, se poate ajunge chiar și la deconectări de consumatori.

Pe termen lung, supraimpozitarea este un puternic semnal negativ pentru investitori, periclitând încrederea acestora și angajamentele României din PNIESC cu privire la investițiile în capacități de producere a energiei electrice nepoluante sau mai puțin poluante, care să le înlocuiască parțial pe cele ce utilizează cărbunele ca și combustibil.

”Sprijinul pentru consumatorii finali reprezintă o decizie benefică, pe care o apreciem, dar considerăm că autoritățile trebuie să se limiteze la acesta, fără să intervină pe piața angro de energie electrică și gaze naturale”, a mai spus domnul Ion Lungu.

Pe termen mediu si lung consideram necesare actiuni urgente ale autoritatilor prin care sa se sustina dezvoltarea a unor noi capacitate de productie, care sa asigure echilibrul intre cerere si oferta in Romania.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

4 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

4 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

6 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

6 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

6 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More