International

Afganistan: Banca Mondială a anunţat un ajutor de 280 de milioane de dolari

Banca Mondială, care a suspendat ajutorul acordat Afganistanului la sfârşitul lunii august în urma revenirii la putere a talibanilor, a anunţat vineri un ajutor umanitar de 280 de milioane de dolari pentru Kabul prin realocarea de fonduri din fondul special pentru reconstrucţia ţării (ARTF), informează AFP, potrivit Agerpres.

“Donatorii (…) ARTF au decis astăzi să transfere 280 de milioane de dolari până la sfârşitul lunii decembrie 2021 către UNICEF şi Programul Alimentar Mondial”, se arată într-un comunicat al Băncii Mondiale.

“Această decizie este prima etapă către realocarea fondurilor din portofoliul ARTF pentru a oferi ajutor umanitar poporului afgan în această perioadă critică”.

ARTF este un fond fiduciar multi-donator ce coordonează asistenţa internaţională în vederea îmbunătăţirii vieţii a milioane de afgani. Banca Mondială administrează ARTF în numele partenerilor donatori.

Banca Mondială consideră că UNICEF şi Programul Alimentar Mondial (PAM), două organizaţii ale Naţiunilor Unite, sunt bine implantate în Afganistan şi dispun de capacitate logistică pe teren pentru a folosi în scopuri bune aceste fonduri.

Banii vor contribui la “acoperirea deficitelor de finanţare din programele lor în curs pentru a furniza servicii de sănătate şi nutriţie în mod direct poporului afgan”, a argumentat Banca Mondială, precizând că UNICEF va primi 100 de milioane de dolari, iar PAM 180 de milioane de dolari.

Aceste fonduri ARTF vor permite UNICEF “să ofere la 12,5 milioane de persoane servicii de sănătate de bază şi esenţiale, precum şi de a vaccina un milion de persoane, în timp ce PAM va putea oferi asistenţă alimentară pentru 2,7 milioane de persoane şi asistenţă nutriţională pentru aproape 840.000 de mame şi copii”, a spus Banca Mondială.

Potrivit site-ului ARTF, 34 de donatori au contribuit până acum la fond.

Până la preluarea puterii de către talibanii, ARTF a fost “cea mai mare sursă de finanţare pentru dezvoltarea Afganistanului, finanţând până la 30% din bugetul Afganistanului şi sprijinind funcţiile de bază ale guvernului”.

Din 2002, ARTF a oferit sprijin prin programe naţionale, care au contribuit, printre altele, la reducerea mortalităţii infantile şi la îmbunătăţirea şcolarizării copiilor.

Poporul afgan se confruntă cu o criză economică severă, penurie de alimente şi o sărăcie tot mai mare după ce talibanii au preluat puterea la mijlocul lunii august. Ţara suferă, de asemenea, de o criză gravă de lichidităţi.

Una din provocări este modalitatea de a introduce fonduri în Afganistan fără a expune instituţiile financiare la sancţiunile SUA. Banca Mondială surmontează acest obstacol realocând fonduri prin intermediul organizaţiilor ONU.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

8 ore ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

8 ore ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

8 ore ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

12 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More