Update articol:

Afganistan: Talibanii invită China să contribuie la dezvoltarea ţării

Talibani Suhail Shaheen Suhail Shaheen/ Sursa foto: twitter.com/suhailshaheen1

China a jucat un rol constructiv în promovarea păcii şi a reconcilierii în Afganistan şi este binevenită să contribuie la reconstrucţia ţării, a declarat pentru mass-media de stat chineze purtătorul de cuvânt al talibanilor Suhail Shaheen, informează vineri Reuters, potrivit Agerpres.

Insurgenţii au preluat controlul asupra ţării la sfârşitul săptămânii, ceea ce a determinat mii de civili şi aliaţi militari afgani să îşi dorească să părăsească Afganistanul, de teama unor acţiuni represive din partea talibanilor. Mulţi afgani se tem de revenirea la o interpretare extrem de strictă a legii islamice, impusă de precedentul regim taliban până în urmă cu 20 de ani.

În relaţia cu talibanii, o Chină din ce în ce mai puternică ar putea să profite de faptul că, spre deosebire de Rusia şi Statele Unite, nu a luptat în Afganistan.

“China este o ţară mare, cu o economie şi o capacitate uriaşe – cred că poate juca un rol foarte mare în reconstrucţia şi reabilitarea Afganistanului”, a declarat Suhail Shaheen pentru postul de televiziune CGTN, într-un interviu difuzat joi seara.

În cadrul întâlnirii pe care ministrul chinez de externe Wang Yi a avut-o, luna trecută, cu o delegaţie talibană în Tianjin, un oraş portuar din nordul Chinei, şeful diplomaţiei chineze a declarat că speră ca Afganistanul să adopte o politică islamistă moderată.

China consideră extremismul religios drept o forţă destabilizatoare, în special când vine vorba de regiunea sa vestică, Xinjiang, şi este îngrijorată de mult timp că teritoriul controlat de talibani ar putea fi folosit pentru a adăposti forţe separatiste.

BVB | Știri BVB
COMPA S. A. (CMP) (12/12/2025)

Proiect de divizare partiala - Incetare

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (12/12/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

JUDETUL BIHOR (BIH27) (12/12/2025)

Plata cupon 30 si rambursare rata principal 30 & calcul rata dobanda pentru cuponul 31