International

Aflat în Texas, Viktor Orban îi îndeamnă pe conservatorii americani “să-şi unească forţele”

Premierul ungar, Viktor Orban, i-a invitat pe conservatorii americani, joi, în cursul unei vizite în Texas, să-şi “unească forţele” în lupta pe care intenţionează să o ducă împotriva “progresiştilor de stânga”, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Trebuie să coordonăm mişcarea trupelor noastre, pentru că ne confruntăm cu aceeaşi provocare”, a lansat liderul naţionalist, invitat la marele eveniment al conservatorilor americani de la Dallas, unde urma să vorbească şi Donald Trump.

“Progresiştii de astăzi încearcă să separe civilizaţia occidentală de rădăcinile ei creştine”, a acuzat Viktor Orban, adăugând că “ororile nazismului şi comunismului s-au produs pentru că unele state occidentale şi-au abandonat valorile creştine”.

În aplauzele zgomotoase ale celor prezenţi, liderul în vârstă de 59 de ani a insistat asupra necesităţii “de a recâştiga controlului asupra instituţiilor” la Washington şi Bruxelles, referindu-se în special la viitoarele alegeri americane de la jumătatea mandatului, în noiembrie.

“Sunt aici să vă spun că trebuie să ne unim forţele”, a lansat liderul, invitându-i pe conservatori “să-şi creeze propriile reguli” împotriva unui “război cultural”.

Într-un discurs virulent la 23 iulie, Viktor Orban a respins deja viziunea unei societăţi “multietnice”. “Nu vrem să fim o rasă mixtă”, care s-ar amesteca cu “non-europeni”, a declarat el, suscitând o ploaie de condamnări din partea Uniunii Europene şi a Statelor Unite, reaminteşte AFP.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

2 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

2 ore ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

2 ore ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

2 ore ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

2 ore ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More