Auto

AFM a aprobat marţi 226 de dosare pentru 368 de autovehicule în cadrul Programului Rabla Clasic

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat, marţi, în urma şedinţei Comitetului de Avizare, noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi şi Rabla Clasic.

“În cadrul Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, am finalizat analiza dosarelor depuse şi am publicat o nouă listă care conţine 683 de proiecte acceptate pentru instalarea unui număr de 2.385 de staţii de reîncărcare. Toate UAT-urile declarate eligibile vor semna în perioada următoare contractele de finanţare pentru extinderea reţelei de staţii electrice la nivel naţional”, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, potrivit Agerpres.

De asemenea, au fost aprobate 226 dosare pentru 368 autovehicule şi 17 motociclete în cadrul “Programul Rabla Clasic”.

În ediţia de anul acesta, la Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a două autovehicule uzate. Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 155 g CO2/km în sistem WLTP.

La prima de casare se pot adăuga ecobonusuri cu valori cuprinse între 1.500 lei şi 3.000 lei.

Articole recente

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

35 de minute ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

38 de minute ago

Zelenski: Drona a pătruns 10 kilometri în teritoriul românesc şi a operat în spaţiul aerian al NATO timp de 50 de minute. Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…

43 de minute ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

50 de minute ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

o oră ago

Australia va investi 6,8 miliarde de euro într-un şantier naval pentru submarine nucleare

Australia va investi echivalentul a 6,8 miliarde de euro pentru a face unul dintre şantierele…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More