International

Agenţi MI6 şi membri ai SAS printre britanicii vizaţi de scurgerile de informaţii cu privire la Afganistan (BBC)

Informaţii personale a peste 100 de cetăţeni britanici, între care spioni şi soldaţi ai forţelor speciale (SAS), figurează printre datele compromise în cadrul uneia dintre cele mai grave scurgeri de informaţii înregistrate vreodată în Regatul Unit, potrivit mai multor media britanice, între care BBC, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres.

Acest incident a condus la relocarea a mii de afgani în Regatul Unit.

Scurgerea, survenită în cadrul Ministerului Apărării la începutul anului 2022 şi dezvăluită pe Facebook un an mai târziu, a dus la transferul a peste 16.000 de afgani în Marea Britanie, conform situaţiei din luna mai, de teama unor represalii sângeroase din partea talibanilor.

Potrivit BBC şi altor surse, datele personale a peste 100 de responsabili britanici – inclusiv agenţi MI6, serviciul de informaţii externe, şi membri ai forţelor speciale, precum Special Air Service (SAS) – au fost divulgate prin această scurgere.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a amintit politica dintotdeauna a instituţiei care constă în a nu comenta subiecte legate de forţele speciale.

“Noi luăm foarte în serios securitatea personalului nostru şi, în special, a celor care ocupă posturi sensibile, iar măsuri adecvate sunt întotdeauna instituite pentru a le garanta protecţia”, a asigurat acesta.

Ministerul apărării, John Healey, şi-a cerut scuze marţi, recunoscând că scurgerea de informaţii a cuprins date despre parlamentari şi militari de rang înalt care i-au susţinut pe aliaţii afgani care căutau refugiu în Regatul Unit.

Scandalul a determinat fostul guvern conservator să lanseze un program de relocări secret, al cărui cost este estimat la circa 2 miliarde de lire sterline (aproximativ 2,68 miliarde de dolari) cu scopul de a proteja persoanele vizate.

O decizie impusă de justiţie, interzicând orice acoperire mediatică a scurgerii de informaţii, a programului de relocare şi chiar a existenţei acestei interdicţii, a fost ridicată marţi, conform media citate.

Articole recente

Kelemen Hunor, întrebat ce îl enervează: Pe mine nu mă enervează persoane

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că pe el nu îl enervează persoane, ci este…

4 ore ago

Casa Albă susţine că americanii vor domina consiliul de administraţie al TikTok în SUA

Negocierile în desfăşurare cu China prevăd ca şase dintre cei şapte membri ai consiliului de…

4 ore ago

Trump ameninţă Venezuela cu consecinţe “incalculabile” dacă refuză să preia migranţi

Donald Trump a ameninţat sâmbătă Venezuela cu consecinţe "incalculabile" dacă nu primeşte înapoi "prizonierii şi…

4 ore ago

Zelenski impune sancţiuni împotriva candidaţilor pro-ruşi de la alegerile parlamentare din Republica Moldova

Cu o săptămână înainte de alegerile parlamentare din Republica Moldova, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a…

4 ore ago

Iranul anunţă că-şi va suspenda cooperarea cu AIEA în cazul restabilirii sancţiunilor ONU în dosarul nuclear

Teheranul îşi va suspenda cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă sancţiunile ONU…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More