Update articol:

Agenţia Medicamentului din Franţa respinge autorizarea utilizării Ivermectinei pentru tratarea COVID-19

ivermectina la oameni teste COVID

Agenţia Medicamentului din Franţa (ANSM) a respins o cerere de autorizare temporară pentru utilizarea Ivermectinei, un medicament antiparazitar, pentru tratarea sau prevenirea COVID-19, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Agenţia sanitară, care şi-a publicat joi decizia, a fost sesizată în legătură cu această chestiune de Jean-Charles Teissedre, reprezentantul unei asociaţii şi a unor profesionişti din domeniul sănătăţii.

“Pe baza datelor disponibile până în prezent, nu putem răspunde favorabil” la această cerere de autorizare temporară”, notează ANSM.

Analiza datelor publicate, “ca urmare a limitărilor lor metodologice, nu face posibilă susţinerea unui beneficiu clinic al Ivermectinei, indiferent de contextul său de utilizare, în tratamentul curativ sau în prevenirea bolii COVID-19”.

Cu toate acestea, ANSM subliniază “necesitatea efectuării unor ample studii clinice”, riguroase din punct de vedere ştiinţific, “în vederea concluzionării posibilei sale utilizări în contextul bolii COVID-19”.

Ivermectina, un medicament antiparazitar frecvent folosit, face obiectul unei intense campanii de promovare pe reţelele de socializare.

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) şi OMS au recomandat pe 22 martie şi, respectiv, 31 martie “a nu se utiliza” Ivermectina în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, cu excepţia studiilor clinice. Un aviz a fost emis în acest sens în Franţa, pe 27 februarie, de Înaltul Consiliu de Sănătate Publică (HCSP).

Cu toate acestea, EMA a menţionat în comunicatul său că Cehia şi Slovacia au permis utilizarea temporară a Ivermectinei pentru COVID-19 în cadrul legislaţiei lor naţionale.

ANSM a precizat că îşi va putea revizui poziţia de îndată ce rezultatele studiilor clinice şi-ar modifica constatările stabilite până în prezent.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare