Afaceri

Agroland a deschis primul magazin de tip MEGA din 2021, cu investiție greenfield de 500.000 euro

 

Agroland estimează că această unitate va genera un venit anual de un milion euro, începând din 2022

Agroland a inaugurat primul magazin MEGA, dintre cele opt pe care planifică să le deschidă în 2021, în urma unei investiții de aproximativ 500.000 euro, în care nu sunt incluse stocurile, conform unui comunicat.

Potrivit reprezentanților companiei, unitatea va genera venituri anuale de un milion euro, începând din 2022. Aceasta este al treilea magazin MEGA din rețea deschis în urma unei investiții de tip greenfield. Astfel, întregul proces a durat 12 luni, a pornit de la zero și a inclus identificarea terenului în comuna Afumați, achiziția acestuia și obținerea tuturor aprobărilor, construcția propriu-zisă și amenajarea spațiului. Conceptul Agroland MEGA este unic în România, a fost lansat în 2017, și se referă la magazine specializate, cu produse dedicate grădinăritului, îngrijirii animalelor de companie și hobby farming-ului, având o suprafață mai mare cu 300% decât magazinele Agroland tradiționale.

Cea mai nouă unitate din rețea este situată în comuna Afumați, pe Șoseaua București-Urziceni nr. 254, în apropiere de fostul magazin Agroland care avea o suprafață de doar 70 mp și la circa  35 kilometri de centrul Bucureștiului. Agroland MEGA Afumați ocupă o suprafață de 600 mp, are opt angajați și o ofertă de peste 3.000 de produse, dintre care cele mai multe se găsesc în oricare dintre magazinele MEGA, din cadrul rețelei. Din punct de vedere al gamelor, aici vor fi disponibile: (1) produse pentru grădină – material săditor, îngrășământ și echipamente pentru întreținere; (2) produse destinate animalelor de companie, de la hrană, la suplimente și accesorii; (3) produse pentru hobby farming, precum și alte produse pentru casă și gospodărie.

Horia Cardoș, fondator și Director General al rețelei Agroland: “Am început 2021 în forță, prin inaugurarea primului magazin MEGA cu investiție greenfield din rețea, din acest an, și vrem să continuăm în același mod. Pentru noi, anul acesta va sta sub semnul consolidării rețelei, la nivel național, la fel cum am procedat în 2020. În prezent, ne concentrăm pe deschiderea de unități cu o suprafață cât mai mare, pentru a putea pune la dispoziția clienților un număr considerabil de produse și pentru a le putea asigura tot confortul necesar, atunci când vin în magazin. Ne dorim să întărim poziția Agroland atât în București, unde am deschis prima unitate la finalul lui octombrie, cât și în zonele limitrofe. Inaugurarea recentă a Agroland MEGA Afumați este primul pas în această direcție pe care îl facem în 2021, și consider că am pășit cu dreptul!”

Fondatorul rețelei consideră că în prima jumătate a anului, piața va fi asemănătoare ca dinamică cu ceea ce s-a întâmplat în 2020: creșteri pe categoriile de grădinărit, îngrijirea animalelor de companie și hobby farming.

În prezent, în preajma capitalei funcționează nouă unități Agroland tradiționale, iar în primul trimestru din 2021, în afara Agroland MEGA Afumați, va mai fi deschisă o unitate MEGA și în Bolintin Vale.

Agroland este cea mai mare rețea de magazine cu produse pentru gardening, pet care și hobby farming din România, are capital 100% românesc și a fost fondată în 1997, la Timișoara, de către antreprenorul Horia Cardoș. În prezent, rețeaua Agroland are 250 de unități, localizate în 29 de județe, și 400.000 de clienți unici/ an. Printre produsele comercializate se află: pui de o zi, furaje şi echipamente pentru ferme mici şi medii, produse pentru grădinărit – seminţe, material săditor, fertilizanți, echipamente – şi hrană și accesorii pentru animale de companie.

Agroland a înregistrat o cifră de afaceri de peste 30 milioane de euro, pentru primele nouă luni ale 2020, și are, la nivel de grup, aproape 300 de angajați.

Articole recente

Trina Storage și Allview lansează primul proiect comun din România, deschizând drumul către un portofoliu de capacitate multi-GWh în Europa de Est

Trina Storage, divizia de stocare a energiei, a companiei Trina Solar, a semnat un parteneriat…

21 de minute ago

Acțiunile Romgaz au atins la final de luna iulie un nou maxim istoric; compania face investiții  masive în Neptun Deep

Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului…

o oră ago

Royal FrieslandCampina a ajuns la un acord cu Bonafarm Group privind vânzarea operațiunilor din România

Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…

2 ore ago

Daniel David: Dacă demisia mea ar fi rezolvat situaţia financiară din Educaţie-Cercetare, aş fi anunţat-o demult

Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că a venit la conducerea ministerului ca să ajute şi…

2 ore ago

Rata șomajului a fost, în iunie 2025, de 5,8% (INS)

Rata șomajului, în formă ajustată sezonier, a fost, în iunie 2025, de 5,8%, valoare egală…

3 ore ago

Maspex va prelua controlul asupra Purcari Wineries, în urma subscrierii a peste 71% din acțiuni

Maspex Romania, o companie aparținând Grupului Maspex, a finalizat, prin intermediul Bursei de Valori București,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More