Afaceri

AHK România subliniază că repornirea economiei trebuie susţinută şi de soluţii pentru supravegherea copiilor

Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România) este de părere că reluarea activităţilor este vitală pentru relansarea economiei şi atenuarea unei crize economice, însă pentru ca firmele să îşi poată relua activitatea, este important ca părinţii să îşi poată lăsa copiii sub supraveghere, în condiţii de siguranţă, în timp ce merg la muncă, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres.

“Sunt părinţi care nu au posibilitatea de a munci de acasă sau nu au în grija cui să lase copiii. Neputând să îşi reia activitatea profesională, aceşti părinţi riscă să îşi piardă locul de muncă. De aceea este nevoie de soluţii urgente pentru permiterea desfăşurării unor activităţi educaţionale care să vină în sprijinul părinţilor şi să supravegheze copiii în timpul zilei. Este necesară redeschiderea unor creşe şi grădiniţe, desigur respectând regulile de siguranţă pentru prevenirea răspândirii bolilor”, se arată în comunicatul Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană.

De asemenea, AHK România consideră că este esenţial pentru elevi şi viitorul lor profesional ca examenele să se desfăşoare, aşa cum au fost planificate şi să îşi menţină un nivel înalt de calitate la evaluare, iar pentru elevii din învăţământul profesional şi dual insistăm asupra implicării mediului privat în sistemul de certificare. În plus, companiile trebuie să fie în continuare parte a admiterii în învăţământul profesional şi dual, prin participarea activă la selecţia candidaţilor noilor generaţii, chiar dacă acest lucru înseamnă găsirea unor soluţii în mediul online.

“Implicarea mediului privat în etapele esenţiale ale sistemului de învăţământ dual trebuie să continue! Trebuie să fim creativi şi să găsim soluţii digitale. Învăţământul dual trebuie să îşi păstreze caracterul: parteneriat şi împărţirea responsabilităţilor între şcoală şi companie,” a declarat directorul general AHK România, Sebastian Metz.

AHK România (Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană) este reprezentanţa oficială a economiei germane şi totodată cea mai mare Cameră de comerţ bilaterală din România şi numără peste 600 de firme-membre, oferind companiilor o platformă importantă pentru networking, schimb de informaţii şi experienţe. Prin serviciile pe care le oferă şi prin evenimentele pe care le organizează, AHK România susţine activ companiile germane la intrarea lor pe piaţa românească şi este totodată partener al firmelor româneşti interesate de piaţa germană. În România AHK se implică activ în implementarea sistemului dual de învăţământ după model german şi a înfiinţat platforma GreenTech econet romania, cât şi o Curte Permanentă de Arbitraj. 

 

Articole recente

Helsinki tocmai a înregistrat un an întreg fără niciun deces în accidente rutiere

Helsinki, capitala Finlandei, nu a înregistrat niciun deces în accidente rutiere în ultimul an, au…

5 minute ago

India va continua să cumpere petrol din Rusia, în pofida ameninţărilor lui Trump (presă)

Oficiali indieni au declarat că ţara va continua să cumpere petrol din Rusia în pofida…

59 de minute ago

Ministrul Economiei merge la Cugir, după incendiul de la Uzina Mecanică

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, merge sâmbătă la Cugir pentru a vedea situaţia de la Uzina…

o oră ago

Popa (BNR): Până la sfârşitul anului vom dispune de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor euro

România va dispune, până la sfârşitul acestui an, de întreaga dotare tehnologică necesară tipăririi bancnotelor…

2 ore ago

Vladimir Plahotniuc spune că vrea să fie extrădat în Republica Moldova pentru a se reabilita

Vladimir Plahotniuc a afirmat vineri că vrea să se întoarcă în Republica Moldova pentru a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More