Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzEste nevoie de o politică energetică clară și sustenabilă, pentru a încuraja investițiile, a transmis Ajay AGGARWAL, Președinte LIBERTY Steel Group Europe, și Chairman of the Board LIBERTY Galați, cu ocazia dezbaterii “Marea Industrie, contributor important la PIB-ul României”, organizată de Financial Intelligence, în parteneriat cu Asociaţia Marilor Consumatori Industriali de Energie din România.
Potrivit acestuia, Liberty Galați este cel de-al doilea cel mai mare utilizator de energie din România și odată cu implementarea proiectelor de electrificare, va deveni cel mai mare consumator. El a adus în discuție impactul scumpirii energiei asupra companiei sale.
Ajay AGGARWAL a transmis: „Din punct de vedere istoric, costul direct al energiei a fost în medie 6 – 8% din costul nostru variabil pe tonă de oțel, astăzi, costul energiei este, în medie, de 35 – 40% din costul nostru variabil pe tona de oțel. Este o creștere uriașă!
Aceasta exclude costurile indirecte cu furnizorii și alți vânzători, pentru care am fost nevoiți să renegociem contracte, la un cost al serviciilor în creștere între 70 – 200%.
Toate acestea înainte de a calcula costul taxei pe carbon de aproximativ 160-180 de euro pe tona de oțel.
În plus, trebuie să concurăm cu importurile din alte țări UE în care există scheme de sprijn pentru energie pentru marii consumatori precum și din afara UE, unde țările au subvenții pentru energie și, în plus, nu se aplică taxa pe carbon.
Aceste importuri ajung în România sub costurile noastre variabile, deci cum putem să concuram cu ele?
Impactul a fost devastator asupra piețelor oțelului din România și din întreaga Europă, care s-au confruntat totodată și cu distrugerea cererii”.
Liberty Group țintește neutralitatea emisiilor de carbon până în 2030, însă această tranziție va însemna un necesar de energie de 3-4 ori mai mare, a mai transmis Ajay AGGARWAL: ”Aceasta înseamnă o investiție de peste un miliard de euro, care, la prețurile de astăzi la energie, ar pune o povară și mai mare pe componenta de energie din costurile variabile de producție.
Avem planuri să dezvoltăm Valea Hidrogenului în Galați, dar, la prețurile de astăzi la energie, acest lucru este extrem de dificil, deoarece producția de hidrogen se bazează în mare măsură pe energie.
Deci, pentru a investi, avem nevoie de o politică energetică clară și sustenabilă”.
Potrivit oficialului Liberty, Europa Centrală de Est are un avantaj uriaș de cost al decarbonari industriei, iar România are toate elementele în mâinile sale pentru a fi lider de piață și factor de schimbare, de a conduce cursa către această transformare verde și de a fi un model de economie industrială verde.
Industria este o componentă esențială a procesului de gândire strategică al oricărei țări, a mai spus Ajay AGGARWAL: ”Avem nevoie de măsuri concrete în economie pentru a crea cerere pe piața românească și Europeană.
Avem nevoie de urgență în politica energetică, avem nevoie de simplitate în implementare pentru a ne permite fim competitivi astăzi și să investim în viitorul industriei ecologice din România”.
Guvernul rus a depus joi în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, un proiect…
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…
Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…
Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…
Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…
This website uses cookies.
Read More
View Comments
Combinatul de la Galati este in moarte clinica,nu mai face nici un gram de otel .Probabil va avea soarta celorlalte combinate siderurgice romanesti,adica taiate si date la fier vechi!
Vorbești PROSTI !!! Cum adică citez : v-a avea soarta celorlalte combinate siderurgice care au fost tăiate și date la fier vechi ? In fapt , ce vrei sa INSINUEZI ? In orașul de pe CERNA ( unde locuiesc de-o viață ) , metalurgia a fost cunoscută inca din 1884 ) , ulterior fostul combinat siderurgic a cunoscut o dezvoltare a capacităților sale de producție pe scara exponențială in deceniul 6 și 7 având cel mai modern GRUP de LAMINOARE din Sud-Estul EUROPEI ( din care 4 erau proveniență din RFG ) ! Acum fostul complex siderurgic , mai are in dotare o OTELARIE ELECTRICA , TURNARE CONTINUA și un LAMINOR , având că angajati câteva sute de salariați ! De ce mănânci BORS CU POLONICUL BRO ???
Pai Combinatul de la Galati ,avea termocentrala ,s-a taiat .Mital era in discutie cu Romgaz (alti ratati)sa faca una pe locul acela.In pus Mital s-a retras din EnergoNuclear (compania de proiect pentru unitatile 3 si 4 de la Cernavoda ).