Categories: Infrastructura

AKTOR : Continuăm să lucrăm fără oprire în România

AKTOR şi-a luat angajamentul că tronsonul din autostrada Sebeş – Turda va fi livrat până la vară, în timp ce construcţia Lotului 3 din Centura Bucureştiului ar trebui să înceapă până la sfârşitul lunii mai 2021, potrivit unui comunicat al companiei.

După videoconferinţa dintre Christos Panagiotopoulos, Preşedintele Executiv al AKTOR,  şi Cătălin Drulă, Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii din România, reprezentanții AKTOR au declarat: “Mai mult, lucrările continuă fără oprire în staţia Ilteu şi la tunelele pentru proiectul Gurasada, în timp ce în regiunea Braşov două proiecte majore sunt în lucru: calea ferată Braşov – Sighişoara, care progresează, respectiv Lotul 2 pentru care compania urmează să primească patru freze pentru tunele. (…) Aktor a livrat recent proiectul Baia Mare – Sighetu Marmaţiei”.

Christos Panagiotopoulos a subliniat în discuţia cu ministrul Cătălin Drulă importanţa pe care o are România pentru AKTOR şi l-a reasigurat pe acesta că va superviza personal progresul proiectelor.

La final, s-a convenit ca cele două părţi să continue să comunice în mod regulat, astfel încât să se asigure reluarea fără obstacole a proiectelor de construcții semnificative care se desfășoară în întreaga țară.

Fiind divizie a grupului  de construcții ELLAKTOR și a celei mai mari filiale a acestuia, AKTOR deține o poziție de lider și o prezență internațională în domeniul infrastructurii, oferind o gamă largă de servicii extrem de diversificate în domeniile Construcției de Infrastructuri, Construcții și Proiecte Industriale, Parcuri Fotovoltaice, Managementului de Cariera, Facilități Tehnice și Management de Proiect. Proiectele emblematice ale infrastructurii AKTOR în Grecia și în străinătate includ Linia 2 a metroului din Atena, Muzeul Acropolei, Podul Rio-Antirrio, Linia de Aur a metroului din Qatar, Stația de Epurare Atena a Apelor reziduale din Psyttalia, precum și proiectele în derulare ale metroului din Thessaloniki, proiectul Faliro Bay Revamp etc.

Articole recente

Explozii identificate de seismologi în apropierea conductelor Nord Stream în ultimele 36 de ore, potrivit televiziunii suedeze SVT

Gazul se revarsă în Marea Baltică prin trei scurgeri separate de pe conductele Nord Stream…

8 ore ago

Acuzată de corupţie, compania Oracle va plăti 23 de milioane de dolari Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare a SUA

Compania americană de software Oracle va plăti Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA…

8 ore ago

Vladimir Putin spune că amenințarea nucleară nu este un cacealma. Ar trebui să-l credem pe cuvânt (Washington Post)

Autor: Joseph Cirincione (Joseph Cirincione este autorul cărții „Coșmaruri nucleare: securizarea lumii înainte de a…

10 ore ago

Polonia a inaugurat un gazoduct strategic prin care va primi gaz natural norvegian

Oficiali din Polonia, Norvegia şi Danemarca au participat marţi la inaugurarea unui gazoduct strategic care…

11 ore ago

Grupul Purcari achiziționează pachetul majoritar într-o Cramă din Bulgaria

Purcari Wineries PLC („Grupul Purcari”) a anuntat astazi semnarea contractului de achizitie a pachetului majoritar…

12 ore ago