Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzAl-Qaida nu este prezentă în Afganistan şi mişcarea talibană nu are relaţii cu aceasta, a declarat purtătorul de cuvânt al biroului politic al talibanilor, Mohammad Naeem, într-un interviu pentru postul de televiziune Al Hadath, a informat duminică Reuters.
El a adăugat că sunt în curs discuţii cu SUA şi cu alte ţări cu privire la situaţia din Afganistan, după ce mişcarea islamistă a preluat puterea la Kabul, în urmă cu o săptămână.
Un raport al ONU indica în ianuarie că în Afganistan mai sunt câteva sute de combatanţi ai Al-Qaida şi că talibanii menţin relaţii apropiate cu gruparea islamistă extremistă. Talibanii neagă însă existenţa de militanţi ai Al-Qaida pe teritoriul afgan.
Talibanii au controlat cea mai mare parte a Afganistanului din 1996 până în 2001, când au fost înlăturaţi pentru că l-au adăpostit pe liderul Al-Qaida Osama bin Laden, după atacurile din 11 septembrie asupra SUA.
Săptămâna aceasta, gruparea jihadistă Al-Qaida în Peninsula Arabică (AQPA) i-a felicitat pe talibani pentru preluarea puterii în Afganistan şi s-a angajat să continue jihadul. AQPA este considerată de către SUA drept cea mai periculoasă ramură a reţelei internaţionale Al-Qaida, iar după atentatele din 11 septembrie 2001, americanii au vizat o parte dintre combatanţii acesteia în Yemen.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More