Agricultură

Albu (LAPAR): Noua generaţie de consumatori este din ce în ce mai educată şi trebuie să răspundem acestor provocări

Următoarea generaţie de consumatori este din ce în ce mai educată, iar noi trebuie să răspundem acestor provocări, a declarat, marţi, preşedintele interimar al Ligii Asociaţilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Gheorghe Albu, la un forum de specialitate.

“Tinerii au nevoie să-şi facă un viitor. Ei trebuie să aibă încredere că şi în agricultură poate să-şi construiască un viitor. Eu am un moto: ‘Dacă ar fi să mă mai nasc o dată, tot agricultor m-aş face’. În această frumoasă meserie m-am realizat din punct de vedere profesional, urmând toate etapele. Sunt fermier în România, m-am născut fermier şi, când o fi să fie, vreau să plec tot din această meserie. Îndreptaţi-vă către agricultură, pentru că acolo este un loc în care vă puteţi realiza şi profesional, dar şi familial! Toată familia noastră lucrează în agricultură, cot la cot. O altă temă abordată la Bruxelles este legată de următoarea generaţie de consumatori, care este din ce în ce mai educată, iar noi trebuie să răspundem acestor provocări. Marea majoritate a fermierilor din România ce fac parte din LAPAR sunt proprietari de terenuri”, a spus Albu, potrivit Agerpres.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

46 de minute ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

55 de minute ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

o oră ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More