Moldova, casa noastră scumpă, este în primejdie, a spus Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu, duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile parlamentare. Ea a spus că a votat pentru a păstra pacea, potrivit news.ro.
„Să nu permitem hoţilor şi trădătorilor să decidă pentru noi!”, a îndemnat Maia Sandu.„Mergem înainte în pace spre viitorul nostru european”, a mai afirmat ea.
Preşedintele Republicii Moldova a dat asigurări că statul face tot ca oamenii să fie în siguranţă, iar votul protejat.
„Astăzi este un moment când trebuie să dovedim dragostea de ţară. Să meargă cu toţii la vot. Mâine ar putea fi prea târziu”, a fost mesajul ei către cetăţenii Republicii Moldova.
Alegerile pentru cei 101 deputaţi ai Parlamentul Republicii Moldova, unicul organ legislativ al ţării, au loc duminică.
Scrutinul va fi declarat valabil dacă la urne se vor prezenta cel puţin o treime dintre alegătorii înscrişi pe listele electorale (adică puţin peste un milion de alegători).
Alegerile parlamentare de duminică din Republica Moldova atrag un interes deosebit, pentru că soarta acestei mici ţări este considerată esenţială pentru viitorul Europei şi are valoare de simbol pentru încleştarea dintre Occident şi ambiţiile imperialiste ale Moscovei, o confruntare ce se duce pe terenul războiului hibrid.