International

Alegeri în Turcia: Kilicdaroglu îi îndeamnă pe turci să voteze ‘pentru a scăpa de un regim autoritar’

Candidatul opoziţiei în alegerile prezidenţiale din Turcia, Kemal Kilicdaroglu, şi-a îndemnat duminica aceasta “concetăţenii să voteze pentru a scăpa de un regim autoritar”, după ce a depus buletinul său de vot în urnă la o secţie de votare din capitala turcă Ankara, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Pentru ca o veritabilă democraţie şi libertate să poată avea loc în această ţară, pentru a ne debarasa de un guvern autoritar, îi invit pe toţi cetăţenii să voteze”, a declarat Kilicdaroglu.

El i-a îndemnat de asemenea să rămână lângă urne după închiderea secţiilor de votare (la 17:00 ora locală, 14:00 GMT), “pentru că aceste alegeri s-au derulat în condiţii foarte dificile”, a spus el.

“Au fost proferate tot felul de defăimări şi calomnii, însă eu am încredere în bunul simţ al cetăţenilor. Democraţia va veni în mod sigur în această ţară, libertatea va veni”, a dat el asigurări în faţa unor susţinători ai săi care, adunaţi în faţa secţiei de votare, l-au aplaudat la ieşire.

Preşedintele aflat la sfârşit de mandat, Recep Tayyip Erdogan, dat favorit în acest al doilea tur inedit, a votat puţin mai târziu în cartierul său Uskudar, pe malul asiatic al Istanbulului, însoţit de soţia sa Emine şi sub ochii unei mulţimi importante.

“Nicio ţară din lume nu înregistrează rate de participare de 90%, Turcia aproape că le-a atins. Le cer concetăţenilor mei să vină să voteze neclintit”, a declarat şeful statului turc.

Potrivit lui Erdogan, cu numai doi candidaţi în cursă, votul “va fi încheiat rapid”.

În primul tur al alegerilor prezidenţiale din Turcia, care a avut loc pe 14 mai, rata de participare a fost de 87% dintre cei înscrişi. Erdogan a obţinut în primul tur 49,5% din voturi în primul tur din 14 mai, în timp ce Kilicdaroglu a primit 44,9% din sufragii.

Erdogan ar urma să ajungă la Ankara mai târziu la începutul serii.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

2 ore ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

2 ore ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

2 ore ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

2 ore ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Grupul Vertik organizează un eveniment dedicat antreprenorilor care îşi doresc să îşi diversifice sursele de finanţare

Grupul Vertik - care reuneşte compania de consultanţă în management Vertik şi Asociaţia Vertik pentru…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More