Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
Refuzhttps://pixabay.com/
Primarul social-democrat al Vienei, Michael Ludwig, aflat la sfârşit de mandat, s-a clasat pe primul loc în alegerile municipale din capitala austriacă, duminică, în timp ce extrema dreaptă, afectată de un uriaş scandal, a înregistrat un rezultat dezastruos, potrivit primelor estimări anunţate de Institutul de sondare a opiniei publice SORA, informează AFP şi dpa, potrivit Agerpres.
Partidul Social-Democrat (SPÖ) a câştigat, potrivit primelor estimări, 41,7% din voturi şi ar putea alege să formeze o coaliţie cu conservatorii clasaţi pe locul doi cu 18,7%, să-şi reia coaliţia cu Verzii, clasaţi pe locul trei cu 14,6%, sau cu Liberalii, care au întrunit 8,1% dn voturi.
Social-democraţii au exclus orice alianţă cu extrema dreaptă, divizată şi sancţionată de electorat după difuzarea, în 2019, a unor înregistrări făcute cu o cameră ascunsă în care se putea vedea cum liderul său negocia finanţări oculte cu o femeie care se dădea drept oligarh rus.
Partidul Austriac al Libertăţii (FPÖ, extrema dreaptă) a pierdut 23,3% şi s-a prăbuşit la 7,5% din voturi, în timp ce fostul său preşedinte, ex-cancelarul Heinz-Christian Strache, care a fondat un nou partid, a întrunit doar 3,6% din sufragiile exprimate.
Marja de eroare comunicată de Institutul SORA se ridică la 2% din cauza numărului de buletine de vot prin corespondenţă, ce s-a dublat de la precedentul scrutin în 2015, în special din cauza pandemiei de coronavirus.
Oraşul Viena este capitala Austriei, dar şi unul dintre cele nouă landuri ale ţării. Alegătorii au fost chemaţi la urne pentru a reînnoi consiliul municipal şi primăriile din 23 arondismente.
Cetăţenii europeni au putut vota la nivel de arondisment, dar nu pentru desemnarea celor aleşi în consiliul municipal.
Rezultatele definitive vor fi comunicate luni.
Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…
Ministerul Apărării Naţionale a informat că două aeronave de luptă F16 din Baza 86 Aeriană…
Vicepremierul Ionuţ Moşteanu susţine că fostul ministru al Finanţelor Marcel Boloş l-a învăţat pe Marcel…
Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…
Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…
This website uses cookies.
Read More