International

Alegeri legislative Franţa – Extrema dreaptă, detaşat pe primul loc; tabăra lui Macron pe a treia poziţie (estimări)

Extrema dreaptă se clasează detaşat pe primul loc în primul tur al alegerilor legislative din Franţa, în timp ce tabăra lui Macron se situează pe poziţia a treia, potrivit estimărilor institutelor de sondaje, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Partidul de extrema dreaptă Adunarea Naţională (Rassemblement national, RN) şi aliaţii săi sunt cu mult înainte în primul tur al alegerilor legislative anticipate din Franţa, cu peste 34% din voturi, potrivit unor estimări iniţiale.

Extrema dreaptă se distanţează în acest stadiu de alianţa de stânga a Noului Front Popular (28,5% la 29,1%) şi chiar mai mult de tabăra lui Emmanuel Macron (20,5 la 21,5%), conform acestor prime estimări. RN ar obţine o mare majoritate relativă în Adunarea Naţională sau chiar o majoritate absolută, conform previziunilor.

Francezii au fost chemaţi duminică la urne pentru primul tur al alegerilor legislative anticipate, un scrutin care ar putea duce la formarea primului guvern de extrema-dreaptă al ţării de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, o posibilă schimbare radicală în centrul Uniunii Europene, notează Reuters.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

2 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

2 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

2 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

6 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More