Update articol:

Alegeri legislative în Serbia: Victoria partidului preşedintelui Vucic, confirmată de rezultatele complete

Aleksandar Vucic Serbia sârbi Sursa foto: Facebook

Partidul Progresist Sârb (SNS, dreapta naţionalistă) al preşedintelui Aleksandar Vucic a câştigat alegerile legislative şi locale din 17 decembrie, al căror rezultat este contestat de opoziţie, cu 46,75% din voturi la nivel naţional, potrivit rezultatelor complete publicate miercuri, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acest scor asigură partidului preşedintelui Vucic, conform propriilor proiecţii, majoritatea absolută a locurilor în Parlament. Principala coaliţie de opoziţie “Serbia împotriva violenţei” (SPN), care a denunţat fraude la alegerile legislative şi locale, a obţinut 23,66% din voturi.

Rezultatele complete au fost publicate pe site-ul Comisiei Electorale (RIK), după scrutinul repetat în aproximativ treizeci de secţii de votare – în principal din mediul rural – şi numărarea finală a buletinelor de vot din toate cele 8.723 de secţii de votare din ţară, a anunţat RIK pe site-ul său.

RIK nu a oferit propria proiecţie a locurilor în Parlament, însă preşedintele sârb a declarat pe 30 decembrie că partidul său, aflat la putere din 2012, ar urma să aibă o majoritate absolută la nivel naţional, şi anume 129, sau chiar 130 de locuri, într-o Adunare Naţională cu 250 de locuri.

Scrutinul din 17 decembrie a fost contestat încă din prima zi de opoziţie, care a denunţat “fraude”, şi a fost urmat de manifestaţii aproape zilnice în faţa sediului Comisiei Electorale şi de blocaje pe străzile din Belgrad.

SPN a cerut Uniunii Europene să organizeze o anchetă internaţională independentă pentru a verifica afirmaţiile sale privind “nereguli” în alegeri.

BVB | Știri BVB
FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie

EVERGENT INVESTMENTS S.A. (EVER) (05/01/2026)

Raport curent - Lichidare Regal SA

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII GLOBINVEST ENERGY&FINANCIALS ETF (GIBEFETF) (05/01/2026)

Numarul de titluri de participare aflate in circulatie la 31.12.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (05/01/2026)

Act aditional Contract finantare PNI - CTE Iernut

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (05/01/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie