International

Alegeri prezidenţiale în Lituania pe fondul “ameninţării ruse”

Lituanienii votează duminică în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale la finalul unei campanii dominate de probleme de apărare, ţara încercând să-şi consolideze securitatea în faţa Rusiei vecine, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Ţara baltică cu o populaţie de 2,8 milioane de locuitori, o fostă republică sovietică învecinată cu exclava rusă puternic militarizată Kaliningrad, se teme că ar putea fi următoarea ţintă dacă Moscova ar câştiga războiul împotriva Ucrainei.

“Înţelegerea de către Lituania a ameninţării ruse este unanimă şi incontestabilă, iar principalii candidaţi sunt de acord cu aceasta”, a afirmat Linas Kojala, directorul Centrului de Studii Est-Europene din Vilnius.

Sondajele îi conferă preşedintelui în exerciţiu, Gitanas Nauseda, fost bancher în vârstă de 59 de ani, un avantaj confortabil faţă de ceilalţi şapte candidaţi, printre care prim-ministrul Ingrida Simonyte şi un cunoscut avocat, Ignas Vegele.

În primul tur, Gitanas Nauseda ar urma să obţină peste 35% din voturi, potrivit unui ultim sondaj care îi creditează cu 12% din voturi pe Ignas Vegele şi 10% pe Ingrida Simonyte.

Lituania este unul dintre cei mai fermi susţinători ai Ucrainei, care de peste doi ani se apără împotriva unei invazii pe scară largă declanşată de Rusia în februarie 2022. Ţara baltică îşi exprimase anterior deschiderea faţă de ideile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la desfăşurarea de trupe terestre occidentale în Ucraina. Cu toate acestea, alte state – inclusiv Germania – resping cu fermitate această idee.

Articole recente

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

23 de minute ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

54 de minute ago

Șeful departamentului antiterorism al UE: Polițiștii ar trebui să poată citi conversațiile de pe WhatsApp

Temerile că infracțiunile sunt comise și planificate pe platforme precum WhatsApp au dus la tot…

57 de minute ago

Prețurile locuințelor din China scad în august, prelungind tendința slabă

Prețurile locuințelor noi au scăzut atât în termeni lunari, cât și anuali Prețurile de revânzare…

o oră ago

Economia Chinei înregistrează o scădere în luna august, pe fondul reducerii cererii de consum și a exporturilor

Creșterea producției industriale din China a încetinit în august, până la cel mai slab ritm…

o oră ago

Trump avertizează Israelul “să fie atent” după atacul său din Qatar

Preşedintele american Donald Trump a avertizat Israelul duminică, la câteva zile după atacul său împotriva…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More