Categories: International

Alegeri SUA 2024: Biden explică dezbaterea sa ratată în faţa lui Trump prin oboseala acumulată în timpul deplasărilor internaţionale

Joe Biden a estimat marţi că dezbaterea sa ratată de joi în faţa lui Donald Trump se explică prin oboseala legată de deplasările sale internaţionale recente, după ce în iunie el se deplasase în Franţa, apoi în Italia, informează AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele american a apreciat că “nu a fost prea inteligent” de a fi “călătorit prin lume de mai multe ori” cu puţin timp înainte de această confruntare şi că aceasta l-a făcut “aproape să adoarmă pe scenă” în timpul unei întrevederi cu donatori democraţi lângă Washington.

“Aceasta nu este o scuză, ci o explicaţie”, a adăugat Biden.

“Eu nu i-am ascultat pe consilierii mei”, a mai spus democratul de 81 de ani, la cinci zile după dezbaterea în timpul căreia el a apărut aproape confuz şi uneori complet pierdut în faţa predecesorului său republican, cu care trebuie să se confrunte în noiembrie în alegerile prezidenţiale.

Până acum, principalul argument al susţinătorilor săi era cel de a spune că Joe Biden a avut “o seară proastă”, trecătoare, şi de a sublinia că el suferă de o “răceală” care îi jenează vorbirea.

Această dezbatere dezastruoasă a suscitat un val de panică în tabăra democrată, unde unii se întreabă deja deschis asupra facultăţilor lui Joe Biden, precum şi asupra viitorului candidaturii sale.

Preşedintele american se deplasase în Franţa din 5 până pe 9 iunie, pentru festivităţile prilejuite de aniversarea Debarcării aliate în Normandia şi pentru o vizită de stat. În ziua sosirii sale, pe 5 iunie, după ce călătorise noaptea, el a rămas la hotel toată ziua.

Apoi, el s-a deplasat în Italia din 12 până pe 14 iunie, pentru un summit G7, după care s-a dus direct la un eveniment de campanie în California.

Democratul s-a retras apoi timp de şase zile pentru a pregăti dezbaterea cu consilierii săi la reşedinţa din Camp David, lângă Washington, perioadă în care el nu a avut activitate publică.

Articole recente

Întâlnirea Trump – Von der Leyen: UE și SUA au convenit un acord comercial

Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial cadru în urma întâlnirii pe…

o oră ago

Comisia Europeană îi cere lui Zelenski să menţină independenţa instituţiilor anticorupţie

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a avut duminică o discuţie telefonică cu preşedintele…

2 ore ago

Anastasiu: Am avut certificat ORNISS pe perioada cât am fost consilier prezidenţial şi vicepremier

Vicepremierul demisionar Dragoş Anastasiu a confirmat că, pe perioada cât a deţinut funcţiile de consilier…

2 ore ago

Lutnick: Trump vrea o ofertă comercială „suficient de bună” din partea UE, dar nu este clar ce înseamnă asta

Secretarul pentru comerț Howard Lutnick a declarat că „întrebarea” înaintea discuțiilor dintre președintele Donald Trump…

3 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a demisionat, după cum a anunțat într-o conferință de presă. "În acest…

5 ore ago

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More